Ne înarmăm pentru că ni se cere, sau pentru că e nevoie?

Vizita de săptămâna trecută a ministrului Apărării la Washington și rezultatele acesteia sunt dovada că treaba este foarte serioasă, iar România este recunoscută ca apărător ferm al flancului estic NATO și face parte din concentrarea de forțe operaționalizată de Comandamentul NATO pentru Europa, alături de Polonia, Bulgaria și țările baltice. Dar pentru ce ne pregătim? Achiziționăm cu prioritate încă 36 de avioane multirol F-16, 45 de elicoptere de atac Bell, șapte sisteme de rachete anti-aeriene Patriot, urmate la achiziție de 10 transportoare blindate Piranha, tancuri Abrams, tunuri auto propulsate, tancuri Bradley și alte patru corvete multifuncționale. Acestea sunt armele. Vom crește numărul trupelor NATO staționare rotative pe teritoriul național, până la efective cu mult peste pragul de 3000 de militari, potrivit Legii 291/2007, modificate de curând, tocmai pentru eliminarea pragului. Aceasta va fi înzestrarea cu care vom înfrunta inamicul. Care adversar? Un răspuns simplu ar fi că ne pregătim să stăvilim posibile pretenții expansioniste ale Rusiei, în vecinătatea apropiată. După anexarea Crimeii și proclamarea de către separatiști sprijiniți de la Moscova a două republici în estul Ucrainei, după semnalul dat de Putin prin exercițiul ZAPAD 2017, care simula modalități de contracarare a atacurilor ostile din Vestul Europei, Kremlinul se întoarce la pozițiile din vremea Războiului Rece, amenințând democrațiile europene și însăși construcția politică a Uniunii Europene. După cum bine se observă, istoricul Act fondator NATO-Rusia, semnat în 1997, a devenit o bucată de hârtie fără însemnătate. Nici o condiție nu a mai fost respectată de Rusia, pentru ca acordul să fie eficient, în vederea menținerii stării de pace în Europa și în lume.

Ne înarmăm repede și scump, pentru apărarea României, în primul rând

O dată achiziționate, echipamentele și armamentul NATO, super performante, nu mai pleacă de la noi. României i s-a cerut în mod evident contribuția directă în cooperarea pe linie militară și de securitate, pentru apărarea statelor NATO. De aceea cheltuim acum enorm și trimitem banii la marii aliați, care ajută micii aliați cu echipamente și armament NATO, pe bani frumoși. Să nu ne pară rău deloc. Țara are nevoie de un sistem de apărare modern și eficient. Și încă de mult. Industria de apărare românească, falimentată de șomajul tehnic de zeci de ani în care a fost târâtă, chiar și după accederea în NATO în 2004, are șansa de a redeveni un domeniu de interes vital, care poate aduce noi locuri de muncă și revitaliza regiunile din jurul fabricilor de armament. Tot ceea ce se va cumpăra și se va produce ca echipamente și armament de luptă, cu sprijinul aliaților, prin transfer de tehnologie militară de ultimă oră, va rămâne în România. Conjunctura regională încordată, nedorită, are – paradoxal – această latură absolut pozitivă, care deschide oportunități de înarmare rapidă și protejare modernă a societății, cetățenilor și teritoriului național românesc.  Bazele militare NATO de la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii și Deveselu, cele două comandamente NATO găzduite de Garnizoana București sunt stâlpi de securitate și apărare ai pământului strămoșesc. La vremuri tulburi, măsuri curajoase. Aceasta este atitudinea corect – în sfârșit -, a decidenților politici, militari și de securitate din România. Să o salutăm cu încredere, până la proba contrarie.

Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).

CITIȚI ȘI:

 
 

Urmărește-ne pe Google News