Rămânerea la butoane a ministrului Carmen Dan – incompetența în formă continuată

Confruntată cu o gestionare catastrofală a situației, după găsirea agresorului din lift, Carmen Dan a cerut rapid capul șefului Poliției Române, Bogdan Despescu – deși nu avea atribuții pentru a-l scoate din funcție -, demiterea șefului Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Radu Gavriș, și a șefului Direcției Control Intern. Deciziile ministrului au fost generate de reacția foarte târzie a colegilor polițistului-pedofil, desi imaginile cu agresorul de copii erau disponibile cu multă vreme înainte. Ministrul a mai acuzat faptul că un dosar de agresiune sexuală, din 2009 –  la care s-a dovedit abia acum că autorul este tocmai pedofiul în cauză – a fost clasat de polițiști. Parchetul însă a contrazis-o pe ministresă: dosarul este în continuare deschis, pentru administrarea de noi probe.

Carmen Dan a căutat un țap ispășitor, Mihai Tudose pare că a ales-o chiar pe ea

O revoltă bruscă a angajat corpul polițistilor români, prin portavocea renumitului Marian Godină – polițistul glumeț de pe Facebook. Acesta a cerut solidarizarea cu Radu Gavriș, de la Omoruri, care avertizase încă de anul trecut că votarea legilor Justiției ale PSD vor duce la imposibilitatea efectuării investigației polițienești. Se bănuiește că ministrul Dan a urmărit cu intenție demiterea lui Gavriș, pe motiv de incompatibilitate politică a profesionistului de la Omoruri. De notat că doamna ministru scosese deja din jobenul politic un alt profesionist din poliție, Cătălin Ioniță, actualul șef al DGA. Dar omul, știind că a fost tras la bambilici, spre hazul jocului politic pesedist, a refuzat ferm solicitarea lui Carmen Dan.

Protejata de la Interne a lui Dragnea, umilită de premierul Tudose

Așadar, Șeful Poliției Române a fost salvat de la demitere, de către primul ministru, în dauna deciziei ministrului de resort. Funcția inspectorului șef a fost jucată la ruletă de conducerea politică a PSD. Degringolada decizională pe care a creat-o doamna minsitru Carmen Dan trebuie să aibă un cost politic imediat –”retragerea câțiva pași în spate”, adică demisia. Ministrul de Interne, Carmen Dan, plutește cu grație pe deasupra ministerului peste care a pus-o marele său protector politic, Liviu Dragnea. Este limpede ca lumina zilei că drăguța prietenă a președintelui PSD face praf imaginea poliției române, cu fiecare cuvințel rostit la microfon.

Situația în care a ajuns poliția țării – cu bolnavi mintali, nedepistați și cu legitimație de polițiști integri, care aplică legea și asigură ordinea publică – se datorează acestor miniștri-dezastru, care introduc incompetența și arbitrariul în exercitarea autorității. Aceștia ridică incompetenșa și inadecvarea profesională la nivelul ministrului, punând în pericol sistemul de siguranță și apărare națională.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).


Citește și: 

 
 

Urmărește-ne pe Google News