Etalonul puterii politice reale a lui Klaus Iohannis: de la nominalizările SRI și SIE din 2015, la nominalizarea SIE din 2018
Șeful statului oferă, fără emoții, postul de director SIE – vacantat de doi ani – unui pesedist. Paradoxal, opoziția, prin liderul PNL Ludovic Orban, aplaudă gestul ”necesar” al președintelui. Se uită însă că, în 2015, același Klaus Iohannis nominaliza – chiar fără emoții -, doi apropiați la șefia SRI și SIE: pe Eduard Hellvig și, respectiv, pe Mihai Răzvan Ungureanu. Erau oameni în care președintele avea deplină încredere, așa cum cere fișa postului de director civil SIE, în raport cu Președintele României. În 2015, Iohannis se confrunta fix cu aceeași majoritate ostilă în parlament, ca și acum, dar a reușit magistral să-și treacă propunerile pentru conducerea civilă a serviciilor de informații românești. Astăzi, în aceleași condiții de aritmetică parlamentară, Iohannis cedează fără luptă un post cu o simbolică importantă. De ce? Pentru că puterea dată de popor s-a strecurat ca apa, printre degetele domnului președinte.
La prima vedere, Iohannis este cel care cedează, cedând fără luptă șefia spionajului românesc, PSD-ului
Se știe că, de ceva ani, postul de director SIE este un post decorativ, numai bun pentru un ”papă-lapte” civil, scos la mezat. Ultima dată, când un civil a dorit cu adevărat și a reușit, atât cat i-a permis mandatul, să ajute mai mult spionajul românesc, a fost în 2007. De atunci și până acum, cazemata militarizată și-a apărat teritoriul. Astăzi, să pui în vitrină un civil, fără să demilitarizezi instituția, e cel mai simplu lucru care poate fi făcut. Iar președintele Iohannis îl face, fără nici o bătaie de cap. Trocul politic al numirii lui Gabriel Vlase la SIE este străveziu, dar comportă riscuri, nu pentru cel care cedează, ci pentru cel care primește. Pentru că, prin esența activității sale, SIE și SRI se subordonează total, necondiționat, Președintelui României. Serviciile de informații moderne nu își trădează președintele. Iar SRI și SIE asta fac și trebuie să facă. SIE este condus de peste zece ani de generalul de informații – cu pregătire contrainformativă – Silviu Predoiu. Fiindcă m-am intersectat cu domnia sa în perioada când am îndeplinit funcția de director civil SIE, evit să îl calific personal. Afirm însă că ieșirea sa la pensie ar putea influența semnificativ performanțele spionajului românesc. Aș avea în vedere nivelul de cooperare al serviciului cu entitățile statului român, inclusiv cu DNA și cu parchetele din țară, care urmăresc corupți fugari în lumea largă, cu averi uriașe făcute din furt și jaf din bani publici românești. SIE continuă să rămână un serviciu național de intelligence de la care se așteaptă informații relevante, exacte, de primă sesizare, din medii străine, potențial ostile sau cu legislație permisivă. Să fim bine înțeleși: cine fură statul român, fie el cetățean străin, fie el cetățean român, și fuge peste hotare cu banii statului român, este în egală măsură dușman al statului român și al politicilor de securitatea ale acestuia. Aici, rolul SIE este determinant, în cooperarea cu SRI, pentru combaterea amenințărilor la siguranța economică și de securitate a României.
Un calcul rece, pentru o bătrânețe prezidențială de vis
Ca atâția președinți de țară, Klaus Iohannis apreciază neatent capacitatea de a livra a SIE – o entitate complexă, dificil de manageriat în timp real, care operează în lumea combinațiilor totale și a deciziilor multifațetate. Calculul șefului statului e simplu: o nominalizare ”în răspăr” ar supăra partenerul de coabitare, ceea ce i-ar putea zgâlțâi serios jilțul de la Cotroceni. Ori, mai e puțin până la finalul de mandat. Bătrânețea de ”fost președinte al României” este una dintre cele mai frumoase bătrâneți pe care o poți obține în țara asta, ca bugetar de o viață. De aceea, domnul Iohannis repetă, de câte ori are ocazia, că nu se teme de nici o suspendare a sa din funcție. Pentru că știe ce are de făcut.
Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).