Testul de grosolănie UE – MAE român
Demnitarul român a sărit ca ars, când reporterul ”Libertatea” l-a întrebat ce părere are despre șușotelile de pe holurile Comisiei Europene – cum că țările care își bat joc de democrație, de statul de drept și pun piedici independenței actului de justiție, ar putea fi decuplate de la acordarea fondurilor europene. Teodor Meleșcanu s-a iritat brusc și a ținut practic isonul omologului său polonez, aflat în vizită la București. Ministrul de Externe polonez a catalogat drept ”inacceptabilă” o asemenea abordare, de tip ”sprijin financiar UE, contra responsabilitate și obligații”. Meleșcanu a fost și mai ”politicos”: ”este o încălcare grosolană”.
Da? Cum vine asta? Dacă părinții tăi – care te sprijină în viață și îți jalonează drumul înainte – îți taie banii de facultate, pentru că ii cheltui la jocuri de barbut, table, poker, ori pe pofte egoiste, coruptibile și absolut îndoielnice, înseamnă că ai tăi sunt niște „grosolani„, care încalcă principiile familiei?
Vrem, nu vrem, Uniunea Europeană este familia noastră exigentă, dar și protectoare. Este partenerul care ne înțelege ca țară, ne ceartă și ne (tot) susține. De peste 10 ani. In anul Centenar al Marii Unirii – făurită acum 100 de ani din aspirații și cu sprijin occidental, cultural și politic profund civilizator -, ministrul de Externe român de astăzi, Teodor Meleșcanu, se adresează cu grosolănie Uniunii Europene.
De ce țările cele mai corupte din UE mârâie la Europa?
Polonia, Ungaria, Bulgaria, dar și România sunt țările europene care, prin guvernele lor, mârâie nervos, când Europa le notifică, din ce în ce mai frecvent, la capitolul bună guvernare, luptă anti-corupție, justiție liberă. Reprezentanții de la Bruxelles ai acestor țări estice – europarlamentarii – au o abordare mai empatică, mai echilibrată, pe care în mod paradoxal nu o pot transfera și în discursul oficialilor din guvernele și instituțiile naționale. Degeaba a declarat comisarul european Corina Crețu (PSD) – într-un interviu ”Libertatea”: ”Apartenența la UE nu aduce numai beneficii, ci și responsabilități și obligații. UE nu este doar un bancomat de unde te duci și scoți bani, ieftin, ca să faci proiecte”. La București însă, oficialii români – Tăriceanu, Dragnea, Meleșcanu – pălmuiesc Europa. Trimit scrisori și fac declarații în care afișează un naționalism retrograd, care nu sună deloc a patriotism, pro-european. Poți să fii și patriot, dar poți să fii și în Europa, în același timp.
Când ești ”tras în piept”, parteneriatul este în pericol
Mecanismele europene, de sprijin, asistență, monitorizare și sancționare, sunt interdependente. Oricât de rigide ar fi regulamentele și procedurile interne de finanțare, continuarea acordării fondurilor europene țărilor care se comportă precum elevii insolenți poate fi corelată cu respectarea criteriilor de moralitate, responsabilitate și predictibilitate.
În termeni de ”real politik”, putem admite că UE are interesele ei, și România are interesele ei. Și Uniunii i-a făcut bine intrarea țării noastre în comunitatea europeană. Dar și României. Problema se pune când unul dintre parteneri îl ”trage în piept” pe celălalt. Cine pe cine ia de fraier? Cine este ”grosolanul” din poveste?
Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).