Editorial de Simona Catrina | Copilul nostru, coşmarul vostru. O armă cu picioruşe

La un moment dat, un nene în care sfârâia simţul civic se apropie de doamna (dacă o putem numi aşa). Îi arată politicos că jaful făcut de fiul său ar umili orice hoardă de tătari din Evul Mediu.
Mami face o mutră de zici că i s-ar fi propus o partidă de sex în spatele raftului cu detergenţi. Urechile domnului care sesizase raidul plodului au primit cuvinte de-o candoare letală.
“Dă-te dracu de boşorog, ce-ai cu copilu meu? Ce ţi-a făcut? Ţi-a dărâmat dumitale coşu? Hai, bagă viteză, până nu-ţi biiiip!… una de nu te vezi!”.
Ăla a plecat, cu tot testosteronul umilit de cireada decibelilor. O mamă cu fulgii umflaţi de nervi e mai periculoasă decât un beţiv cu o drujbă pornită. Să te ferească sfântul să te uiţi cu dojană la obrăznicătura care a trântit un cornet de îngheţată pe bombeul tău de antilopă.
Sau, şi mai rău, pe sandale. Tătânele copilului sare ca o petardă. Gâjâie o culegere de înjurături populare. Scoate jăratec din nas şi mătrăgună din gură. Trece la artileria grea, sare ca un idiot la jugulara unei dame care n-a făcut altceva decât să puncteze faptul că pantofii ei sunt cumpăraţi din bani munciţi şi parcă i se rupe sufletul să-i vadă fleşcăiţi în ceva galben şi topit.
Pe cât sunt de drăgălaşi copiii, de îţi vine să le mănânci năsucul lor de păpuşă, pe atât sunt de puternici. Pot provoca un infarct numai printr-un gest aparent benign. E suficient să aibă nişte părinţi subiectivi… pardon, nesimţiţi, ca să răstoarne lumea şi la propriu, şi la figurat.
Am văzut odată, într-un parc, o fetiţă de vreo cinci ani care a reuşit să pună pe fugă tot cârdul de băieţei din ţarcul de joacă. Era ca o torpilă vorbitoare. Pe margine, mămuca ei plesnea de mândrie. Şi, în caz că nu pricepeam asta din rânjetul ei năclăit de o penibilă infatuare, ea puncta şi verbal: “Am un copil extraordinar!”.
Ce mai, ouase oul de platină. Probabil că mă vor bombăni destui părinţi convinşi că acest text e rodul frustrărilor mele. Prin urmare, fac precizarea că ador copiii, chiar dacă unii par experimente ale extratereştrilor care ne testează anduranţa. Ceea ce nu suport e acea artă inegalabilă de a iubi la propriul copil taman ceea ce deteşti la copiii altora.

Urmărește-ne pe Google News