Avea două chifle-n cap, parcă era prinţesa Leia din “Războiul stelelor” şi, de pe piedestalul mediocrităţii ei, trata subiecte arzătoare la ordinea zilei: de ce Pamela de România (cine- o mai fi şi asta) are o ţâţă mai lungă şi una mai scurtă, din cauza unui doctor, cică.
Că vă mănâncă‑n fund să vă faceţi operaţii la douăzeci şi ceva de ani, ca să aveţi un bust ca un fund, ca să agăţaţi miliardari cretini. Aşa le trebuie celor care se amorezează de fufe şişi cheltuie averile pe fiţe greţoase.
Mai avem un of. Adriana Bahmuţeanu (numele ei real este Bahmuţan, doar că fostul ei bărbat n-a fost de acord ca femeia să-i păstreze numele după divorţ). Asta e ca şi cum bărbatul tău, pe care-l cheamă Stan, nu te lasă să-i iei superbul nume, iar tu, de-a dracului ce-i pielea pe tine, iei numele Stănescu, să-i faci în ciudă.
Eşti şi proastă, şi ridicolă. Bahmuţeanca e o ţoapă şi îmi asum această afirmaţie, n-are decât să mă dea în judecată, că am să câştig, am un sobor de avocaţirechini, inclusiv soţul meu, plus că ştie şi ea că e ţoapă şi-i place asta la nebunie. Antena Stars titrează, leşinant: “Imediat! Şoc! Adriana Bahmuţeanu intentează divorţ!”.
Păi muierea asta a intentat o sută de divorţuri, de ce e “şoc” faptul că se mai duce o dată la notariat ca să scape (pentru vreo două luni) de Prigoană?
Apropo, mă Prigoană, eşti nebun, eşti nebun sau eşti nebun? De câte ori te împaci cu ţicnita? Te implor, Prigoană, cruţă- ne nervii, ne-am săturat să ne holbăm la divorţurile voastre cretine. O vreme aveaţi haz, părea o glumă bună, dar deja vă întreceţi cu harţa. Mai bateţi-vă şi în intimitate, nu ne mai informaţi pe noi de câte ori vă scoateţi ochii, sunteţi absolut ridicoli.
Revenind la Antena Stars, ăştia au o emisiune matinală oribilă, toţi moderatorii sunt cabotini, netalentaţi şi nedrept de norocoşi. Iau lefuri mari pentru că se scălămbăie în direct.
Iar vocea din off e de-o greţoşenie sinistră, un bărbat care face pe interesantul anunţând subiecte chipurile şocante (vai de capul vostru, împuşcaţi-vă până nu vă împuşcă alţii!). Ştiţi cum vorbeşte ăsta? Vă spun eu: “Scăndăl monstru ăn famelia Prigoană! Adriană nu-l mai vrea şi paceă!”. Dragă, de ce vorbeşti ca un om cu deficienţe verbale? Nu-mi răspunde, că ştiu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI