Editorial de Simona Catrina: Românul s-a născut poet, certăreț, ospitalier și invidios

Suntem nişte adorabile corcituri de nobleţe şi mahalagism, de griuri şi rozuri, de umor şi ciufuţenie. Când eram mici, am fost îndopaţi de tovarăşa învăţătoare cu ideea că românii sunt buni ca o chiflă caldă şi ospitalieri ca o cârciumă.
Că avem un suflet de lână, suntem dulci ca gemul de coacăze şi nu omorâm nici măcar un gândac de Colorado (decât dacă insecta se află pe cauciucurile vecinului, taman când le tăiem noi, dintr-o inocentă invidie). Românul s-o fi născut poet. Dar de crăpat, crapă prozaic. Azi, circulă teorii halucinante, cum că numai homosexualii scriu poezii şi se tund frumos. Căci, în paranteză fie spus, o altă bubă a acestui neam minunat e homofobia.
Motivul invocat ţine de religie. Cică în Biblie scrie că nu e frumos să umbli fată cu fată şi băiat cu băiat. Aş aminti, cu sfială, că în acelaşi cod moral creştin sunt pomenite multe alte cusururi peste care românaşul trece fluierând. Mda, ce să spun, e oribil să fii gay, se pare… E mult mai onorabil şi mai demn să furi din vistieria statului, să mergi ca un cretin cu 200 la oră pe şosele, să-ţi înşeli nevasta sau să crăpi în tine doi metri jumate de caltaboşi pe zi.
Românul plesneşte de invidie. Am cunoscut oameni cărora li s-a făcut literalmente rău când au auzit că amicii lor şi-au cumpărat un aragaz cu patru ochiuri – când toată lumea ştie că n-ai ce face cu mai mult de două ochiuri, că doar nu haleşti opt mese pe zi, ca sugarul mioritic. Dacă loaza vecinului a luat nota nouă la geografie, iar loaza ta a luat nota opt, ascuţi deja cuţitul cu care tai jugulara tătânelui norocos.
Româncele sunt esenţa invidiei. Dar şi a certurilor stupide. Orgoliile idioate te transformă în codobatură, ai fi în stare să ciuguleşti creierii oricui, ca să demonstrezi că eşti mai brează. Să nu fiu înţeleasă greşit: sunt o mare şi stranie patrioată, asta în condiţiile în care am şi cetăţenie canadiană şi aş putea s-o tund oricând din ţară – peste noapte, dacă mă enervez. Dar nu mă enervez (din păcate sau din fericire, luaţi-o cum vreţi).
Cum reuşim să fim minunaţi şi îngrozitori în acelaşi timp? Adunăm vrăbii rănite, de pe stradă. Şi le reparăm. Apoi, ne înşelăm bărbaţii. Apoi, donăm bani pentru un bolnav de leucemie. Apoi, ne batem copilul. Apoi, ne luăm medicamentele. Apoi, bem şi fumăm. Apoi, vrem să fim fericiţi bocnă. Apoi, caftim fericirea până o lăsăm fără puls.

Urmărește-ne pe Google News