ComenteazăTu, bătând în căpăţâna lui (căci alt lemn mai uscat nu ai avut la îndemână), insişti că vrei, totuşi, un loc mai puţin lugubru, cu personaje încă vii, nu cu fantome ranchiunoase şi îmbrăcate demodat. Atunci, vei primi, în mod previzibil, un alt răspuns serafic: “În spital”. Aici, vă pot confirma că, paradoxal, nu există locuri mai vesele decât spitalele.
Cine a avut nenorocul de a se înhăma la perfuziile bugetare ştie perfect despre ce vorbesc. Într-o noapte, când eram cazată la Spitalul Fundeni, am auzit un scandal pe palier. Cum toate damele din salonul meu horcăiau şi n-am avut cum să le trimit în recunoaştere, am ieşit eu, lipa-lipa, târând şi pomul cu perfuzii după mine. În faţa camerei de gardă, un doctor trezit din somn, cu (ceea ce-i mai rămăsese din) părul aricios, necheza la un pacient.
Ăla (bolnavul) era internat pentru că avea ficatul strecurătoare. Dar, după ce luminile oraşului s-au stins, bolnăviorul nostru ieşise pe furiş din incintă, ca să-şi procure o sticluţă de vodcă de la chioşcul de peste drum. În paranteză fie spus, în ţara asta n-ai voie să vinzi ţigări lângă şcoli sau biserici, dar ai voie să vinzi matrafox lângă bolnavii de ficat – dar mă rog, fiecare primărie cu şpaga ei, nu e treaba mea.
La vizita de seară, doctorii au adulmecat aroma unică a trăscăului ieftin din noptiera domnului în cauză, drept care au declanşat alarma. Cu această ocazie a percheziţiilor inopinate, s-au mai descoperit pe palier câteva butelci de vinuri de regiune superioare. Iar mie mi-au găsit o pungă de cipsuri în sertar, pe care era s-o înghit cu celofan cu tot, de frică. Mi-au confiscat- o, cu părintească dojană.
“Păi, tu ai ficatul isteric şi mănânci porcării?!”. Le-am spus că nimic nu e mai bun decât ceea ce n-ai voie. Punga era neatinsă, o cumpărasem într-un moment de slăbiciune, de la chioşc, în timp ce, în faţa mea, alţi pacienţi îşi cumpărau bomboane albastre, napolitane mov şi prăjituri căcănii, deci toată gama de răsfăţuri interzise. La cicăleala lor, am răspuns abisal: “Ştiţi… eu nu sunt încă pe lista de transplant, deci m-am gândit că o brioşă cu aromă de coacăză de plastic nu-mi cauzează…”.
Auzi? Dar de ce ne simţim noi vinovaţi că unele firme ciudate au obţinut contracte cu spitalele mătăhăloase ale patriei? Mi-a spus cineva că la faimosul Spital 9 (zis şi Obregia), din Bucureşti (care, pe lângă bolile psihice, tratează intensiv şi dependenţele), vânzătorii de droguri şi vodci au făcut averi. Pătrund în incintă, numai ei ştiu cum, şi vând substanţe interzise. În concluzie: vreţi distracţie? Internaţi-vă cu încredere în spitalele noastre de patru stele turistice şi şapte stele verzi!