Comenteazăde Cătălin Tolontan
„O dată la două săptămâni mă sună între miezul nopții și ora trei, cam așa. Nu e o oră fixă, depinde cum ajunge cu dubița. Mă trezesc, mă duc sub un pod și iau pachetul de la mama”, zâmbește fata.
Puștoaica studiază la facultate în Olanda.
Ea descrie „rețeaua sarmalelor”, o rută silențioasă care livrează alimente, răspândindu-le prin toată Europa, unde lucrează sau învață români.
Legătura cu ai tăi se ține în multe feluri.
Pentru cele peste 3,5 milioane de români stabiliți în toată lumea, mâncărurile tradiționale sunt mai mult decât o simplă masă. Ele exprimă gustul de acasă, amintirea bunicilor, a părinților, a fraților și a surorilor.
„Rețeaua sarmalelor” trăiește ca business și durează ca fenomen sociologic, produsul unei țări din care oamenii au plecat în ultimii ani într-un ritm de creștere a exilului atins doar de populația Siriei.
Dar Siria e într-un sângeros război civil și de aceea oamenii din Damasc și Alep cred că e mai periculos să rămână acasă decât să-și riște viața în mijlocul valurilor Mediteranei.
Noi de ce plecăm?
În fiecare zi, sute de mașini și dubițe străbat ruta cu sarmale, cârnați, salată de boeuf sau prăjituri de casă, un transport la negru și imposibil de stopat.
Scene asemănătoare se întâlnesc pe aeroporturi, mai ales înainte de Sărbători.
Pleacă părinții sau rudele spre cei de afară sau se întoarce diaspora și aproape că nu e filtru în aeroporturile din București, Cluj sau Iași în care fetele și băieții tineri de la SRI să nu alinieze unul lângă altul, ca să le vadă, borcanele de zacuscă și jumătățile de cozonac cu nucă.
Otopeniul, care a ajuns să aibă o „mișcare”, avion care decolează sau aterizează, în medie la 4 minute, depășește deja aeroporturile Bonn, Stuttgart sau Marco Polo din Veneția.
12,8 milioane de pasageri au folosit în 2017 aeroportul Otopeni
Acestea sunt cifrele care contează probabil mai mult decât matematica oamenilor ce se vor aduna la mitingul de mâine.
Oricum, apropo de protestul diasporei de pe 10 august, vor începe din nou, evaluările partizane.
20.000 de participanți la unii, vor însemna 45.000 la alții.
Mulțimea se va înmulți cu trei sau se va scoate radical din ea, în funcție de simpatiile politice ale celor care numără. „Succesul” sau „eșecul” protestului va fi răsucit, interpretat și malformat.
Numai că, indiferent de numărul de oameni care se vor aduna în Piața Victoriei, drama noastră națională rămâne aceeași.
Căci e o dramă.
Pe linia de fisură stau nu numai 3,5 milioane de oameni care muncesc din greu în străinătate, ci și cei de care s-au rupt și au rămas în țară, suspinând după ai lor.
Toate planurile societății românești sunt cutremurate mărunt și cotidian de această traumă psihică națională.
Numerele reale sunt atât de mari că nu mai contează cum se va număra mâine, în Piață.
Ei sunt frații, surorile, copiii și părinții noștri și a ne întoarce unii împotriva altora e ceva ce nu ar trebui să permitem nimănui.
Ei suntem, de fapt, noi, dacă ne-am fi născut mai devreme, am fi avut mai mult curaj sau am fi decis altfel.
Și nici unii, nici alții, nici cei rămași și nici cei plecați nu trebuie judecați.
Căci, pe 11 august, dis-de-dimineață, dubele nevăzute vor porni către Roma, Milano, Haga, Madrid, Munchen, Mastricht legănând melancolic sarmalele clandestine, de la noi către noi.
Pacienta care a murit de foame, ascunsă de frică în bălăriile din curtea spitalului Obregia!
Altfel, nu ne duceți grija, acasă suntem bine.
Victoria Trandafirescu, un pacient de 63 de ani internat în spitalul Obregia a dispărut din salon.
Femeia avea o suferință psihică ce o făcea să se teamă de semenii ei.
Fata și soțul au cerut sprijinul ziarului.
Ieșise din salon, iar spitalul și poliția nu s-au străduit să vadă ce s-a întîmplat cu ea!
Au găsit-o, după 6 zile, moartă, un corp singur și rătăcit în bălăriile din curtea spitalului, pe care nu a părăsit-o nici un moment, cum se vede pe camerele de luat vederi!
Azi, Libertatea a aflat verdictul legiștilor: femeia a murit de foame.
Să mori de foame în jungla din ograda unui spital, fără să te caute nimeni dintre cei care te-ar fi putut salva!
Victoria Trandafirescu ar fi avut mai multe șanse dacă era cu o plută în mijlocul Pacificului, decât în curtea spitalului de care răspunde Primăria capitalei României.
Citește și: