Și dacă tot a venit un șef de guvern la Oradea, acesta a observat un palat uriaș căzut în paragină. Când a aflat că este sediul Episcopiei Romano-Catolice, a scos din portofel 28 de milioane de lei, iar acum clădirea renaște sub ochii noștri uimiți. La plecare a promis că face și o linie de cale ferată rapidă între Budapesta și Cluj. Ce noroc că ne aflăm pe ruta asta, că uite-așa vom avea și noi o variantă rapidă de a circula spre est.

Abia acum îmi pare rău că nu am intrat în spațiul Schengen, de când am văzut cu ce viteză vin ungurii cu autostrada spre granița noastră. Nici dacă era vorba despre o invazie nu se deplasau atât de iute. Păi, dacă eram în Schengen, constructorii nu ar fi băgat de seamă că trec granița și pun pariu că în doi ani ajungeau cu drumul de  mare viteză până la Târgu Mureș. Ăsta da, parteneriat public privat, banii lor privați pentru publicul nostru!

Nu suntem în Schengen, dar bine măcar că suntem în Uniunea Europeană. Oradea, pe vechiul program de finanţare, a reușit să investească în oraș 250 de milioane de euro. Pe programul 2014-2020 deja a atras peste 300 de milioane de euro, valoare în care se regăsesc și banii dați pentru cofinanțare de către primărie. Oricum ai lua-o, 550 de milioane de euro înseamnă bugetul de investiții propriu pe 27 de ani, așa că Oradea are norocul să ajungă, din acest punct de vedere, în anul 2045.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Și Viena, vechea capitală imperială, vrea să ne pună pe șine. Un tren care să lege capitala Austriei de cea a Ungariei și de cea a Transilvaniei va trece, începând de anul viitor, inevitabil, și pe la noi. Se pare că de ceva vreme norocul ne surâde, iar asta îmi aduce aminte de butada marelui politician P.P. Carp. Acesta spunea că „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”. La 100 de ani de atunci, vorbele sale sunt la fel de adevărate, dar nu în ce privește România, ci Oradea. Nu mai avem nevoie de politicienii din Parlament sau Guvern, că, la ce noroc avem, mai mult ne încurcă.

Citește și:

Editorial din Oradea: Jurnalistul Mircea Chirilă, ironii la adresa Gabrielei Firea și autoironie pentru stilul ardelean de administrație!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI