ComenteazăÎn vreme ce nici o altă reclamă nu e îngăduită în spaţiile nepublicitare ale televiziunilor, iar invitaţilor li se atrage atenţia să nu care cumva să menţioneze branduri comerciale sau nume de produse, totuşi, fiecare emisiune îşi aşază lăfăit pe tot ecranul numele paginii sale de Facebook. Ca şi cum afacerea lui Zuckerberg ar fi o cauză caritabilă, nobilă, pe care se cuvine s-o creştem şi s-o îmbogăţim împreună, atât în televiziunile particulare, cât şi în cele naţionale.
Ambâţul de a avea cât mai multe like-uri a generat deja şmecherii tipic româneşti, în care te pomeneşti că eşti fanul unei pagini pe care n-ai vizitat-o niciodată, că, dacă ai citit un articol devenit viral, eşti de-acum abonat la un site care nu-ţi place defel sau că, aşa cum ni s-a întâmplat multora de curând, vrând să-i dai un like reverenţios Simonei Halep după o victorie, te trezeşti că eşti susţinătorul unui candidat politic – printr-un tertip de campanie pentru care candidatul nu şi-a prezentat încă nici un fel de scuze. Şi nici n-o va face vreodată. De fapt, în ţara noastră, zicala corporatisto-populară “Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti” i-a luat locul vechii şi deja atât de răsuflatei “Cine are carte are parte”. Mirajul reţelei sociale inventate de Zuckerberg adună din ce în ce mai mulţi prozeliţi şi aşa se face că mamele ajung să creeze conturi de Facebook până şi bebeluşilor lor, în vreme ce tinerii conving câte o măicuţă bătrână, cu mouse-pad de lână, să-şi deschidă şi ea cont cărunt, dar sprinţar, în care să posteze reţete de plăcinte şi poze cu pisici. Iar noi toţi ne entuziasmăm sau ne întristăm de like-uri, share-uri şi comentarii arţăgoase, ca şi cum toate astea ar folosi la ceva.
Viaţa e în altă parte, spunea Milan Kundera, fără să fie în stare să-şi imagineze că, 20 de ani mai târziu, acest “în altă parte” se va muta, la fel de absurd ca-n revoltele sale, pe Facebook. Cu două seri în urmă, când se transmitea prima dezbatere televizată între cei doi candidaţi la preşedinţie, pe “zidul” Facebook- ului, singurul zid care, la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, creşte tot mai înalt, o treime din utilizatori îl ocăra pe Iohannis, cealaltă treime îşi exprima dezgustul faţă de Ponta, iar ultima treime punea poze cu cratiţe pline cu ciorbă de perişoare sau cu ceruri înstelate şi urări de “Vă doresc la toţi noapte bună!”. În afară de amăgire, la ce e bun Facebook-ul? La nimic!
Viaţa e în altă parte, spunea Milan Kundera, fără să fie în stare să-şi imagineze că, 20 de ani mai târziu, acest “în altă parte” se va muta, la fel de absurd ca-n revoltele sale, pe Facebook.