Editorial | Prin șoproanele cu leacuri

Am umblat ieri tot oraşul cu copilul cel mic în braţe. Fetiţa mea ardea ca o sobă, drăguţă şi ştirbă, iar doctoriţa ne dăduse nădejdi şi o reţetă salvatoare. Lucrurile păreau să intre pe făgaşul bun, menit a răcori fierbinţeala copilului şi a încălzi frisoanele mele, dar scotocirea prin farmacii m-a făcut să sper, să disper, să bocesc, să înnebunesc. Şi apoi să-mi dau seama că trebuie să-mi revin, că alt copil de la vârsta asta încolo nu mai fac.
În toate şoproanele ticsite cu leacuri, am stat la coadă numai ca să întreb dacă au medicamentele pe care le caut. Asta pentru că în cea dintâi în care am intrat aveam încă încrederea neciobită că voi găsi ce-mi trebuie şi am stat, cuminte, cu copilul cu feţişoara fierbinte aşezată pe umărul meu a cărui pufoşenie mi s-a părut, pentru prima oară după multe înfometări eşuate, binecuvântată. Dar am stat degeaba. “N-avem!” În farmacia a doua, hotărâtă să nu mai pierd timpul, am întrebat peste rând: nu vă supăraţi, aveţi bâzdâbăcotrocina de 300 care e trecută în reţeta mea? O doamnă cu glas de gardian şi halat de farmacistă mi-a spus că nu se poate uita în computer, fiindcă lucrează acum la reţeta domnului. Aşa că am aşteptat. Şi tot “N-avem!” aveau.
Abia în a patra farmacie am găsit licoarea, dar acolo nu aveau copiator, iar reţeta nu mi-o puteau da fără o copie după buletin. M-am răţoit în şoaptă, să nu trezesc copilul, iar doamnele m-au mustrat, e drept că pe un ton nu foarte aspru, că nu-s prevăzătoare să-mi fac copii bune pentru orice prilej şi să le-ndes în geantă, că uite, e limpede că am tot felul de prostii, doar m-au văzut când am scos şosetele, ursul şi cutia cu cretă, odată cu portofelul. Într-un final, după ce am trimis copia după buletin pe e-mail – să le dea Dumnezeu odihnă liniştită lui Edison, lui Aurel Vlaicu sau cui o fi inventat telefonul cu internet – s-au holbat mai bine în reţetă şi au constatat că reţeta nu e bine făcută, e trecut un tratament, nu ştiu cum, “subacut”, şi pe ea scrie “acut”… M-am întors, obidită, la doctoriţă şi am aflat că, totuşi, reţeta e bine făcută. Apoi am intrat în altă farmacie, cu aceeaşi reţetă, şi am luat medicamentele, după o aventură care a durat aproape trei ore şi trei mii de neuroni. Cu cât au trecute în fişa postului mai multe obligaţii legate de grija faţă de semeni, cu atât sunt, parcă, mai grăbiţi, mai nepăsători, mai neputincioşi. Am încercat să îmi explic de ce se întâmplă o grozăvie ca asta şi, ca să-mi fie mai uşor să accept lumea în care trăim, am găsit o puzderie de motive. Dar nu vi le spun, fiindcă ştiu că m-aţi crede, şi nu vreau, totuşi, să ne resemnăm…
Cu cât au trecute în fişa postului mai multe obligaţii legate de grija faţă de semeni, cu atât sunt, parcă, mai grăbiţi, mai nepăsători, mai neputincioşi.

Urmărește-ne pe Google News