Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, în frunte cu posibila viitoare madam preşedinte, distinsa Oana Zăvoranu! După cum aţi aflat, Oana a ouat un nou partid în cuibarul politic – că eşichier n-a putut să-i spună, deoarece mai mult ca sigur nu ştia cum se scrie. Sunt maliţioasă pentru că am citit şi eu, cu ochii cât gogoşile, manifestul acestui partid. E sublim. Chiar halucinant.
Dincolo de doctrina dezlânată, punctuaţia e un deliciu. Virgulele par că au stat înghesuite într-o conservă şi, când Oana a desfăcut cutia, au sărit care încotro, aterizând în cele mai proaste locuri din text, mai ales între subiect şi predicat, cum îi şade bine unei virgule nesimţite.
Oana nu e singura care înţelege alandala egalitatea asta a femeilor cu bărbaţii. Parlamentul a mai avut zile şontoroage, pe vremea când Irina Loghin, mierla cântecului românesc, era deputat şi când zămislea perlă după perlă. Atunci, credeam că artistele neamului au luat aminte şi au priceput că e al naibii de greu să faci şi politică decentă, şi cântări la nunţi, pe bani negri tuci.
Am senzaţia înecăcioasă că, dacă va candida la un tron în Parlament, duduia Oana Zăvoranu va găsi suficienţi disperaţi care s-o voteze cu nesaţ. Mai zici şi aşa, lumea s-a săturat de mutre pieptănate regulamentar şi de politicieni îmbrăcaţi cam ca tovarăşul şi tovarăşa. Deci o deputăţică în fustă mulată pe inteligenţa ei bombată e o plăcută schimbare în peisaj.
Iată o bucăţică gustoasă din manifestul glorios al Oanei Zăvoranu, pe care l-a sleit pe internet, ca să luăm cu toţii aminte: “Se fac arestari….sincer,nu sunt impresionata de ‘circul momentan, pt ca mai mult ca sigur, ca si alti ‘nevinovati arestati,la scurt timp dupa detentie, incep sa isi aduca aminte,ca sunt bolnavi,ca sufera de diverse boli,ca au nevoie de doctori,ca fac crize de diabet, sciatica, atacuri de panica,etc….”. Repet, ortografia şi punctuaţia îi aparţin stimatei cât p-aci politician, fostă cât p-aci cântăreaţă şi cât p-aci actriţă de telenovele.
Asta îmi aduce aminte de vremea când Dan Diaconescu a candidat pentru un jilţ în Parlament. Şi, printre altele, bătea câmpii că, imediat ce va fi uns deputat, va da fiecărui român câte zece mii de euro. Evident, nu ştia să explice de unde şmangleşte două sute de miliarde de euro şi nici nu îi era foarte clar câţi de zero intră aici. Alarmant de mulţi români l-au votat. Deci nu sunt sigură nici că Oana Zăvoranu nu ajunge în Parlament, unde va avea ocazia să necheze la nivel înalt, nu doar pe la emisiunea lui Capatos.
Oana a ouat un nou partid în cuibarul politic – că eşichier n-a putut să-i spună, deoarece mai mult ca sigur nu ştia cum se scrie.

Urmărește-ne pe Google News