Am aflat din presă că balerina Alina Cojocaru, mâhnită, a fost până şi în audienţă la primul ministru Dacian Cioloş, iar în urma vizitei n-a obţinut nimic, doar a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj lung şi trist, terminat cu dezvăluirea că Cioloş a propus să bea într-o zi un suc cu ea şi cu Johan (Kobborg), logodnicul şi partenerul ei de viaţă. Acesta, venit în Operă – odată cu Alina, desigur, aşa cum merge pretutindeni de la o vreme încoace – a ocupat timp de aproape doi ani funcţia de director artistic al unei instituţii de stat, fără ca această funcţie să existe în organigrama instituţiei, o poziţie remunerată de la buget cu vreo 7.000 de euro, o sumă care depăşeşte şi salariul preşedintelui ţării, şi pe cel al primului ministru, şi pe cel al Patriarhului Daniel. De fapt, este echivalentă cu salariul celor trei capi ai ţării la un loc. Dar despre asta nu a spus nimeni nimic, pentru că discuţiile despre salarii sunt confidenţiale. Ce i-a cerut Alina Cojocaru primului ministru şi el n-a putut să-i dea? Ei, bine, întrucât premierul nu dezvăluie, din discreţie şi din obligaţiile funcţiei, asemenea amănunte, şi întrucât splendida, talentata şi atât de iubita balerină nu a scris asta pe contul său de Facebook, noi nu vom afla niciodată. Va rămâne mereu această omisiune, care ne va face pe noi toţi să ne întrebăm cât de necurată i-o fi fost cererea – dacă nici ea n-a dezvăluit-o – şi cât de ineficient premierul care, iacătă, n-a fost în stare să rezolve conflictul. Tot aşa, printr-o tăcere şi-o dispariţie de pe YouTube a videoclipului celor de la Taxi, Grigore Leşe, marele muzician care a făcut, până acum, apologia smereniei, şi-a arătat adevăratul chip. “Nu mai vreau să apar în videoclip”, a zis el, după ce a recunoscut că a apărut de bunăvoie, ştiind textul, ştiind mesajul, ştiind despre ce-i vorba. Dar apoi s-a răzgândit! Ce se află în spatele răzgândelii sale care i-a costat pe cei de la Taxi pierderea a unui milion de vizualizări – şi a banilor aferenţi -, retragerea unei piese de succes de pe piaţă şi toată tristeţea unui asemenea tămbălău? N-o să ştim niciodată, dar, pentru că Leşe nu ne-a explicat pe înţelesul nostru, suspicioşi cum suntem din fire, o să bănuim că-i vreo murdărie, desigur…
Dacă cineva ne-ar spune tot adevărul, dacă n-ar trebui să bănuim ce e dincolo de omisiuni, viaţa ar fi cu mult mai simplă.