Editorial | Uite Sinead, nu e Sinead

Chiar zilele trecute a fost eroina unui asemenea episod pe care l-au transmis, aproape în direct, agenţiile de ştiri din întreaga lume: a dispărut pentru aproape 48 de ore şi a lăsat pe Facebook mesaje în care îşi sfătuia copiii cum să se descurce pe viitor…

M-am şi gândit că, dacă nu s-ar mai fi întors, planeta întreagă s-ar fi zgâlţâit de plâns şi i-ar fi înfofolit cadavrul în văluri de compasiune. Ne-am fi minunat cu toţii cum o asemenea mare şi delicată artistă a plecat dintre noi la nici 50 de ani, lăsându-ne doar muzica ei superbă, ca să ne fie şi mai dor. Am fi ascultat în neştire “Nothing Compares 2 U” sau neasemuitul “Dont Give Up” al lui Peter Gabriel, interpretat în duet cu ea, şi am fi întrebat-o hohotind de ce a giveup- oşat, până la urmă.

Pentru că ne-am specializat să ne jelim vedetele cu aceeaşi îndârjire pe care am pus-o în bătăile noastre de joc. A fost nevoie să moară Michael Jackson ca să ne aducem aminte de anii măreţiei sale, după ce, mai bine de un deceniu, planeta întreagă s-a distrat pe seama nasului lui. Pe David Bowie îl uitaserăm cu toţii, dar a făcut bine şi-a murit, iar acum îl difuzează toate posturile de radio. Prince ne era de-a dreptul antipatic, că era misogin şi sexist şi nu-i ajungeai cu prăjina la nas, dar acum l-am iertat. Iar, dacă ar fi murit, am fi iertat-o şi pe Sinead. Dar ea, slavă Domnului, trăieşte, aşa că ne batem joc de ea în continuare. Că s-a cam îngrăşat, că e nebună, că vorbeşte în dodii, că nici de cântat nu mai cântă cum cânta, că e junkie şi că, uite, îşi face de râs şi copiii lăsându-le mesaje pe Fb, când putea doar să lase bileţele pe noptieră.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Eu, una, fraieră ce sunt, o iubesc pe Sinead OConnor şi aş vrea să o apăr de relele lumii. Mi-e dragă şi Britney Spears, şi nu ştiu cum să fac s-o scutesc de hlizeala planetară pe seama ei, deşi îi ascultăm cu toţii cântecele şi lăcrimăm. Mi-e ciudă pe lumea asta în care numai câte o moarte mai e în stare să ne zgâlţâie din nesimţire. Trebuie să cerem destinului să-i mătrăşească pe oamenii pe care i-am admirat şi iubit, care au ieşit din rând, care s-au remarcat, apoi ne-au căzut în dizgraţie, ca să ne amintim că ei sunt şi au fost dintotdeauna mai buni ca noi, mai curajoşi, mai speciali? Eu cred că toţi avem nevoie de iubire înainte să apucăm să murim.

Am fi ascultat în neştire «Nothing Compares 2 U» sau neasemuitul «Dont Give Up» al lui Peter Gabriel, interpretat în duet cu ea, şi am fi întrebat-o hohotind de ce a give-up-oşat, până la urmă.

Urmărește-ne pe Google News