„Pentru a onora cererea fără precedent, editura tipărește al doilea tiraj în regim de urgență”, își începe editura Nemira comunicatul de presă trimis miercuri la prânz.
Mai jos în text se precizează că au fost vândute, în total, peste 5.000 de exemplare din cartea prințului britanic. Înainte de lansare, cartea a înregistrat 2.000 de precomenzi, iar în ziua lansării s-au vândut peste 3.000 de exemplare în librării și online.
Însă „al doilea tiraj” pe care editura îl tipărește nu înseamnă că toate exemplarele volumului „Rezervă” au fost vândute pe piața din România.
Un nou tiraj
„După prima zi de la lansare, partenerii au rămas fără stoc și au mai făcut încă o comandă, astfel că s-a epuizat tot ce aveam în depozit”, explică Andreea Lupescu, PR Manager al editurii Nemira, pentru ziar. Aceasta menționează că primesc în continuare comenzi de la parteneri, astfel că se pregătesc pentru un nou tiraj.
vor fi tipărite pentru publicul din România, precizează editura.
„La noi, la editura Nemira, s-au vândut toate cărțile, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată. Și în piață e stoc critic, pentru că unii parteneri au vrut să suplimenteze și ne-au cerut exemplare, dar nu am avut de unde să le dăm”, susține managerul editurii.
Cartea „Rezervă” se poate găsi în continuare în librăriile din toată țara, la prețul de 99 de lei. „Nu s-au vândut toate exemplarele din toate librăriile”, lămurește situația Andreea Lupescu.
Volumul este disponibil și pe audiotribe.ro, în format audiobook (în lectura actorului Alexandru Unguru) și ebook.
Încă nu se poate vorbi de un record pentru „cea mai vândută carte”, la nivelul pieței din România.
Record în Marea Britanie
Un record a înregistrat în Marea Britanie, unde „Spare” (titlul în engleză, n.r.) a devenit cea mai rapid vândută carte de non-ficțiune, cu peste 400.000 de exemplare vândute în format fizic, ebook și audio, scrie Reuters.
În „Rezervă”, prințul Harry vorbește, printre altele, despre relațiile tensionate din sânul familiei regale britanice și relația toxică pe care instituția o are cu presa de scandal. Un fragment exclusiv, care prezintă două momente tensionate dintre soțiile prinților Harry și William, ducesele Meghan și Kate, poate fi citit aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro