Libertatea a discutat cu Edmund Sonuga-Barke, omul care îi studiază pe copiii din orfelinatele lui Ceauşescu: 30 de ani de îngrijire şi iubire nu pot repara traumele copilăriei

Numărul celor care au murit astfel este greu de estimat, însă el porneşte de la ordinul miilor.

Odată cu România, despre această dramă avea să afle întreaga lume. Imaginile din aceste orfelinate au făcut înconjurul planetei şi multe organizaţii au sărit în ajutorul copiilor. În Marea Britanie, povestea “orfelinatelor groazei” ajuns să fie cunoscută de întreaga ţară.

“Ţin minte foarte bine”, ne spune Edmund Sonuga-Barke, profesor de psihologie a dezvoltării, psihiatrie şi neurologie la King’s College, Londra, contactat de Libertatea. El conduce de 15 ani studiul asupra a peste 160 de supravieţuitori ai orfelinatelor româneşti, care au avut şansa să ajungă în Marea Britanie.

“Cred că toată lumea din Marea Britanie ţine minte. Imaginile de la televizor erau atât de izbitoare. Când vorbesc despre asta – şi o fac des, pentru că oamenii sunt foarte interesaţi de acest subiect – şi spun că cei de o anumită vârstă trebuie să fi văzut imaginile la televizor, să le ţină minte, şi toată lumea din public încuviinţează. A fost o ştire foarte mare”, a povestit profesorul, membru al Academiei Britanice, în interviul acordat Libertatea.

Efectul a fost că sute de familii britanice au venit în România şi au adoptat copii din aceste orfelinate. Copiii au ajuns în medii iubitoare, unde au fost îngrijiţi, dar nici măcar asta nu a reuşit să şteargă urmele torturilor psihologice din orfelinate.

Recomandări

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Copiii români, studiaţi de 30 de ani

Guvernul britanic şi-a dat seama de amploarea fenomenului şi a realizat că aceşti copii vor avea nevoie de îngrijire aparte. L-au contactat pe Michael Rutter, primul psiholog pentru copii din Regat. El a fost cel care a văzut şi beneficiile pentru ştiinţă pe care cazul acestor copii le-ar putea aduce. Se putea răspunde la o întrebare esenţială: ce se întâmplă pe termen lung cu oameni abuzaţi la vârste fragede?

“În ultimii 30 de ani am continuat să-i urmărim pe aceşti tineri. Descoperirile au fost remarcabile şi cred că au schimbat modul în care psihologii, psihiatrii şi experţii în neurologie înţeleg efectele experienţelor timpurii asupra dezvoltării”, ne spune Edmund Barke.

Copiii au rămas în acest studiu până în prezent. Sunt 165 şi fiecare poartă şi astăzi urmele tratamentelor la care au fost supuşi. Majoritatea aveau în jur de 3 ani atunci când au fost adoptaţi.

“Aproape toţi au suferit un impact un efect cu adevărat devastator al lipsurilor când au fost adoptaţi. Erau foarte întârziaţi şi aveau dezvoltarea blocată. Unele dintre problemele pe care le-am văzut la 5-6 ani sunt în continuare prezente. Au probleme în special de concentrare, atenţie, nivel ridicat de ADHD, probleme pe spectrul autist”, spune profesorul.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Cel mai recent studiu publicat de echipa pe care o conduce a făcut şi o altă descoperire remarcabilă: creierul acestop copii nu s-a mai dezvoltat normal şi a ajuns să fie cu aproape 9% mai mic.

“Privaţiunile la care au fost supuşi sunt asociate cu un creier mai mic – semnificativ mai mic. Nivelul la care dezvoltarea a fost blocată era în legătură directă cu câte luni au stat în aceste instituţii”, spune profesorul.

Urme care nu se şterg niciodată

Nu e nevoie de niciun studiu pentru a şti că abuzurile asupra copiilor lasă urme adânci. Însă această echipă de cercetători a descoperit că urmele sunt mai grave chiar decât se anticipa.

Descoperirea cea mai şocantă a fost că indiferent de grija de care au beneficiat aceşti copii efectele timpurii nu pot fi şterse. Se credea că nu există limite ale creierului de a se regenera în astfel de situaţii. Mitul a fost însă spart.

“Se vorbeşte de neuroplasticitate. Oamenii cred că creierul este complet elastic. Nu este adevărat. Există limite cu privire la cât de mult poate fi mediul înconjurător normalizat după acele lipsuri timpurii”, spune Edmund Barke.

Experienţele negative timpurii pot avea efecte pe termen foarte lung asupra creierului. Este o lecţie dură învăţată din viaţa acestor copii.

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Din păcate, studiul are limitele sale. Nu ştim – şi probabil nu vom şti niciodată – ce exact a provocat aceste urme adânci în creierul copiilor din orfelinatele ceauşiste. Vedem doar efectele complete.

“Privaţiunile au acţionat la nivel general. Au avut o proastă nutriţie, igienă precară, au fost lipsuri psihologice, sociale şi cognitive şi nu au avut şansa de a dezvolta legătură cu adulţii, ceea ce e o experienţă foarte importantă”, spune profesorul.

“Oferă foarte multă speranţă”

Nu toţi cei 165 de copii, ajunşi acum adulţi, se confruntă cu probleme. Unii au fost salvaţi la timp, alţii au avut, poate, noroc, alţii au avut o structură a creierului care i-a apărat – studiul a făcut descoperiri importante şi despre acest domeniu.

“Adopţiile au fost de succes. În afară de îmbunătăţirile substanţiale din momentul în care au ajuns în familiile adoptive, mulţi copii au reuşit să scape neafectaţi şi s-au dezvoltat foarte bine. Alţi copii s-au zbătut”, spune profesorul Barke,

Chiar şi aceia care au avut probleme, cum ar fi forme de autism, ADHD şi inteligenţă scăzută, s-au descurcat totuşi bine. Familiile sunt alături de ei şi s-au înregistrat de-a lungul timpului foarte pouţine cazuri de adopţii eşuate.

Mulţi sunt căsătoriţi sau în relaţii stabile şi au la rândul lor copii.

Iar partea cea mai interesantă este că unii au găsit moduri de a folosi efectele traumelor prin care au trecut ca un soi de avantaj în viaţă.

Majoritatea suferă de ceea ce se numeşte angajare socială dezinhibată, o tulburare de ataşament, din cauza căreia copiii care au fost abuzaţi sau neglijaţi nu reuşesc să stabilească conexiuni profunde cu adulţii din jur.

“Una dintre consecinţe este că sunt foarte vorbăreţi, foarte prietenoşi, foarte entuziaşti”, explică profesorul Barke.

Aşa se face că printre aceşti 165 de participanţi la studiu sunt mulţi actori sau oameni care lucrează în vânzări – domenii în care vulnerabilităţile au fost transformate în atuuri.

“Situaţia nu este deprimantă, ci oferă multă speranţă”, ne spune Edumund Barke.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro