Hellvig a revenit în PNL după 9 ani

Eduard Hellvig a revenit astfel în PNL, partid din care a ieșit când a fost numit director la SRI. Mutarea are loc la o zi după ce Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL. În acest moment, Ilie Bolojan conduce partidul ca interimar, până la numirea unui nou președinte.

„O zi bună pentru PNL”, a scris George Tuță pe rețeaua de socializare.

Hellvig, după ce a revenit în PNL: „Nu candidez la nimic”

Eduard Hellvig a transmis că „partidul s-a resetat” și „este vremea să livrăm pentru viitor”.

„Am semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal. Simt că este un moment complicat pentru întreaga democrație românească și că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată”, a scris Hellvig pe X, fostul Twitter.

Hellvig a revenit în PNL după 9 ani. Foto: Facebook George Tuță

„Nu candidez la nimic, așa cum am spus de nenumărate ori. M-am întors în PNL într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate. Am revenit pentru a ajuta un partid fondat pe idei corecte, de liberali autentici. Pentru a-mi apăra valorile personale, euro-atlantic centrate, de centru-dreapta conservatoare, care nu întâmplător coincid cu cele ale PNL”, a adăugat el.

Eduard Hellvig a fost scretar general al PNL până să fie directorul SRI

Eduard Hellvig a devenit membru al Partidului Național Liberal în 2008, iar un an mai târziu a fost numit consilierul președintelui de atunci al PNL, Crin Antonescu. Apoi, Hellvig a fost secretar general al Partidului Național Liberal în perioada 2011-2014.

Hellvig a fost și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada mai-decembrie 2012.

În martie 2015, președintele Klaus Iohannis l-a numit director al SRI, iar atunci Hellvig a părăsit partidul.

„Domnul Klaus Iohannis, Președintele României, a participat la ceremonia de învestire în funcţie a celui de-al cincilea director al SRI, ca urmare a numirii domnului Eduard Raul Hellvig, de către Parlamentul României, în această funcţie. Cu acest prilej, directorul interimar al Serviciului şi prim-adjunct al directorului instituţiei, domnul gl.lt. Florian Coldea, a predat noului director prerogativele conducerii SRI”, anunța Serviciul Român de Informații pe 3 martie 2015.

Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la conducerea SRI pe 3 iulie 2023, după cel mai lung mandat la conducerea serviciului secret, adică 8 ani și 4 luni. De atunci, Klaus Iohannis nu a numit niciun director. Serviciul Român de Informații este condus acum de prim-adjunctul lui Hellvig, generalul Răzvan Ionescu.

Primarul Sectorului 1, George Tuță, a fost consilierul lui Eduard Hellvig

George Tuță a fost primul liberal care a cerut public demisia președintelui PNL, Nicolae Ciucă, și a conducerii liberale, imediat după rezultatul dezastruos din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, când Ciucă a ieșit pe locul 5.

Înainte să fie primar al Sectorului 1, George Tuță a lucrat în Serviciul Român de Informaţii, unde a fost consilier chiar al fostului director Eduard Hellvig. Potrivit propriilor declarații, Tuță nu a avut o muncă operativă în SRI, ci una administrativă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News