UPDATE 11.15. Steluța Mitrea, inspector general IȘJ Ialomita, a oferit noi detalii despre cazul educatoarei Olga Cojocaru, de la Școala Gimnazială Aurel Vlaicu, din Fetești: ”Doamna educatoare a negat că ar fi lovit copilul, însă imaginile erau evidente. Am preferat să iau această decizie drastică, fiindcă o cercetare disciplinară ar fi fost de durată, dânsa putea să conteste hotărârea și să-și continue activitatea. I-am dat un răgaz de 10 minute, să decidă între demisie și cerere de ieșire la pensie. Avea vârsta de pensie, a preferat această variantă”.

”La nivel de inspectorat, nu aveam nici o plângere, dar, la nivelul școlii, ar fi fost mai multe sesizări verbale legate de comportamentul dânsei. Doamna director adjunct mi-a spus că a purtat discuții cu părinții și cu educatoarea, iar aceasta a transmis atunci că lucrurile se vor rezolva”, a completat inspectorul.

______________________________________________________________________________

”Priviți cu atenție la această educatoare de la grădiniță din Fetești, Ialomița”, este titlul înregistrării postate pe Facebook. În imagini se vede cum copiii fac o activitate de tăiere a fructelor pe farfurii, folosind cuțite de plastic, de unică folosință. Activitatea se desfășoară în liniște, iar copiii par speriați. La un moment dat, educatoarea ajunge în dreptul unui copil care nu taie fructele. Cadrul didactic îi dă o palmă și apoi se întoarce către un alt copil. Băiatul începe imediat să plângă, iar colegii lui sunt speriați. Educatoarea se aude apoi cum îi spune să ia cuțitul și să taie fructele.

Postarea a strâns 1.500 de comentarii aprinse și a fost distribuită de 1.500 de ori.

”Nu tolerăm astfel de comportamente”

Inspectorul școlar general din Ialomița a declarat pentru Libertatea că „de astăzi, doamnei educatoare i-a încetat contractul individual de muncă”.

”Inspectoratul școlar si ministerul educației nu tolerează astfel de comportamente!”, a fost reacția Steluței Mitrea, inspector școlar general în Ialomița.

”Educatoare din filmare se numește Olga Cojocaru și activează la grădinița de pe lângă Școala Gimnazială nr. 7 Aurel Vlaicu, din Fetești”, a confirmat Luminița Barcari, secretar de stat în ministerul educației.

”Încă de marți seară am dispus un control și înființarea unei comisii de cercetare. De dimineață, la 7.50, inspectorul general a fost la școală, erau părinții acolo și doamna educatoare. Avem tolerantă zero față de astfel de comportamente abuzive, le sancționăm rapid prin măsuri care se impun în astfel de cazuri. Contractul educatoarei a încetat din 14 octombrie, nu va mai intra în acea grădiniță”, a mai spus secretarul de stat.

Poliția a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă

Totodată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, Ludmila Dascălu, a confirmat că polițiștii s-au autosesizat după apariția filmării în spațiul public. ”S-a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă”, a explicat subinspectorul. Cercetările vor continua sub supravegherea unui procuror.

Urmărește-ne pe Google News