Polițiștii au anunțat că educatoarea Mihaela Ciornea este cercetată pentru două infracțiuni, după ce a fost filmată în timp ce îi agresa fizic și verbal pe cei mici, relatează Mediafax.ro
„Poliţiştii s-au autosesizat şi a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă şi loviri sau alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Gorj, Lidia Braşoveanu.
O educatoare a fost filmată când lovea copiii. Scene violente la grădiniță
Ancheta este în plină desfășurare, deși niciun părinte nu a depus până acum plângere. Scena violentă a fost filmată de mama unuia dintre copii care a cerut permisiunea educatoarei de a asista la ore.
„Dacă te mai ridici, iei bătaie. Te dezbrac. Poate să mă ia poliţia, în secunda doi. Te dezbraci şi te trimit acasă”, a strigat educatoarea Mihaela Ciornea, în timp ce trăgea de urechi un copil și lovea peste față un altul.
Cazul revoltător este anchetat și de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea.
”Luni dimineaţă, o echipă din cadrul ISJ a plecat în teritoriu, la şcoala respectivă, să analizeze situaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Silvia Chelaru.
La rândul lor, inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului au cerut ca educatoarea să nu mai profeseze în timpul verificărilor. În tot acest timp, cei mici vor fi consiliaţi psihologic, după cele întâmplate în clasă.
„Am primit sesizare din partea unui părinte. Echipa din cadrul Serviciului de Intervenţie Regim de Urgenţă se află la faţa locului. Strategia noastră a fost se ne ducem la grădiniţă, să fim însoţiţi şi de Poliţia de la postul local şi de referentul din cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială. Aceasta este prima abordare, să ne ducem direct la grădiniţă. Avem o poziţie fermă. Măcar o perioadă, până când se definitivează toate cercetările, solicităm ca educatoarea să nu mai susţină ore de curs, cu nicio altă grupă. Vom lua lista tuturor copiilor din grupa respectivă şi stăm de vorbă cu familia să le ofertăm serviciile pentru reabilitare psiho-socio-emoţională, care cu siguranţă are loc în sufletele acelor copii sau a avut loc. Ce am văzut nu are nicio scuză.”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, Luminiţa Liciu.
O educatoare a fost filmată când lovea copiii. Cum s-a scuzat femeia
Deși a declanșat un scandal uriaș, educatoarea Mihaela Ciornea a avut o explicație halucinantă pentru gestul său. A spus că „și-a ieșit din fire”.
„Este foarte adevărat, dar eu mă gândesc că ar fi mai bine dacă v-aţi deplasa la faţa locului luni, vor fi şi părinţii, şi copiii. Putem vorbi altfel, în cunoştinţă de cauză. Doamna care a filmat, a filmat doar momentul (n.r – bătaia), dar trebuia să filmeze şi momentele precedente. Sunt dedesubturi. Ştiu cu cine am de-a face şi am recunoscut greşelile şi ieşirile, pot să le justific. Este singurul copil care a fost aşa. Dacă sunt vinovată, sunt vinovată. Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut. Dar mă bazez pe prezumţia de nevinovăţie…mi-am ieşit din fire”, a declarat aceasta, pentru Monitorul de Vrancea.