Mariana Mera are 43 de ani și de 26 de ani este educatoare în satul natal, Gura Roșiei, din comuna Roșia Montană, în Munții Apuseni.
Specificul acestei localități mici este numărul ridicat de cetățeni de etnie romă, ceea ce face ca 99% dintre copiii de la clasa Marianei să provină din această comunitate.
Ea predă la o clasă mixtă, unde are copii între 3 și maximum 6 ani. Sunt înscriși 26 de copii, dintre care 25 provin din familii de etnie romă.
Ceea ce frapează în grădința Marianei Mera este faptul că nu există nicio jucărie. „Am scos jucăriile din grădiniță, nu am mașini, păpuși, nu mai am nimic. Am ajuns la concluzia că nu este bine. Am scos jucăriile și am introdus multe materiale de viață practică. Primul rezultat: n-au mai existat certuri între copii”, spune educatoarea din Gura Roșiei.
În schimb, copiii sunt învățați foarte multe lucruri practice, cum ar fi să pună un scaun la masă, când și cum să spună „Mulțumesc!”, cum să se spele pe mâini, cum să facă curățenie sau să se încalțe singuri.
„Au mătură, mop și făraș cu care își fac singuri curățenie. Facem, de exemplu, exerciții despre cum să depășească o anumită situație, cum ar fi faptul că cineva blochează un acces, cum trecem pe lângă cineva fără să deranjăm”, mai spune educatoarea.
Cadrul didactic relatează cazul unei fetițe care a venit de la o altă grădiniță și care, în lipsa jucăriilor, spunea că nu are ce să facă. În final, s-a adaptat mediului de lucru al Marianei Mera.
O nouă metodă de predare
De câțiva ani, la grădinița din Gura Roșiei se aplică metoda „Montessori” de predare, denumită după medicul și pedagogul italian Maria Montessori.
Aceasta are ca principiu de bază autoeducarea, aplicarea metodelor de învățare direct, nemediat, și încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii, pe care să le respecte. Pe scurt, se pune accent pe autonomia copilului, care este importantă la fiecare vârstă.
În februarie 2024, educatoarea din Apuseni a primit diploma care atestă că este, oficial, educator Montessori, după un curs susținut timp de un an și jumătate cu trainer internațional de la Asociația Internațională Montessori. Mariana respectă curriculum-ul de predare la clasă, dar într-un mod original pentru o grădiniță dintr-un sat de munte.
„Am încercat mereu să le ofer acelor copii cea mai bună educație pe care le-o puteam eu oferi. Am aplicat metode și tehnici moderne învățate la diverse cursuri de specializare de-a lungul anilor. Printr-o conjunctură favorabilă am ajuns la abordarea Montessori.
La început am încercat de una singură să lucrez în acest fel apoi am făcut cursul de asistenți la institutul din București, iar după câțiva ani am absolvit cursul de educatori pentru copii de 3 – 6 ani la același institut”, spune educatoarea din Gura Roșiei.
A beneficiat de sprijinul asociației OvidiuRO, care i-a facilitat participarea la o serie de cursuri și schimburi de experiențe la grădinițe din București. „Am ajuns și la o grădiniță Montessori și, când am văzut cum se lucrează, am zis că așa ar trebuie să fie în orice clasă”, completează educatoarea.
Materiale didactice cumpărate din donații
Mariana este de părere că această metodă de lucru este cea mai potrivită, mai ales pentru copiii din comunitatea în care lucrează, dar aduce în discuție lipsa tuturor materialelor didactice necesare.
O vreme a încercat să și le procure singură, dar fiind foarte scumpe nu a reușit să susțină povara financiară. Un antreprenor și activist din comuna Roșia Montană, Tică Darie, a răspuns apelului la ajutor lansat de educatoare și inițiat o campanie online prin care a reușit să adune suma de 2.365 de euro pentru grădinița din Gura Roșiei.
„Materialele folosite sunt costisitoare, pentru că necesită o anume calitate, sunt durabile, gândite științific, funcționale, cu scop logic, menite să sprijine copiii în dezvoltarea lor conform perioadelor sensibile pe care le traversează. Lipsa unora în activitatea copiilor duce la dificultăți și lacune mai târziu.
Pot să lucrez eficient cu acești copii oferindu-le o educație bună, așa cum fiecare copil din lume are dreptul, doar dacă sunt întrunite condițiile necesare. Este locul unde la această vârstă se pun bazele caracterului și tot ceea ce se va construi în școală mai târziu va fi pe ceea ce s-a format în grădiniță”, mai afirmă Mariana Mera.
„Exemplu de determinare și perseverență”
O parte dintre materialele cumpărate au ajuns la grădiniță. „În decembrie 2023 mi-a cerut sprijinul și mi-a spus despre ce lucruri frumoase face la grădiniță și despre ce nevoi are pentru a desfășura mai bine orele la clasă.
Am mers în vizită să văd mai exact sala de clasă, să înțeleg mai bine nevoile și am ajuns la concluzia că ar fi potrivit să facem o campanie de strângere de fonduri pentru a cumpăra toate materialele din listă. Între timp ajunsesem în luna februarie, am sunat-o pe doamna Mera și i-am zis că am cumpărat dulapurile de care avea nevoie și că le voi oferi sponsorizare prin firma pe care o dețin, Made in Roșia Montană”, spune antreprenorul Tică Darie.
Activistul speră și într-o implicare a autorităților locale. „Am văzut că este foarte dedicată, că face o treabă grozavă. A amenajat foarte frumos sala de clasă, copiii, deși provin dintr-o comunitate defavorizată, sunt foarte concentrați la activități. Din păcate, nu are un asistent la grădiniță, pur și simplu se descurcă de una singură cu peste 20 de copii. Sper ca autoritățile să vină în sprijinul doamnelor educatoare și să mai creeze un post de asistent la cele trei grădinițe din Roșia Montană”, a completat Tică.
În urma campaniei, s-au solidarizat zeci de oameni și s-a reușit strângerea sumei necesare. „O parte din materiale le-am cumpărat din România, o parte le-am comandat din Germania și Austria cu prețuri de 2-3 ori mai mici decât la noi în țară.
Fabrica de mobilă din Câmpeni s-a oferit să facă blaturile din stejar pentru mesele de la grădiniță, iar în final am reușit să economisim foarte mulți bani cu care vom achiziționa alte materiale utile pentru grădiniță. Doamna Mariana este un exemplu de determinare și perseverență care prin educație schimbă destinele copiilor din Gura Roșiei”, mai spune Tică Darie.
Educatoarea spune că simte acut lipsa unei asistente, mai ales că această metodă de predare presupune lucrul individual cu fiecare copil. „Sunt mămici din comunitate care ar putea face acest lucru”, concluzionează Mariana Mera. Viitorul la grădinița din Gura Roșiei se arată pozitiv, este totuși convinsă educatoarea.