Oana Răzvana Neț și-a recunoscut crima, dar nu a putut-o explica.
“În apărarea sa, inculpata nu a prezentat nicio probă în măsură să înlăture indiciile prezentate de acuzare, mai mult, a recunoscut întru-totul fapta, în modalitatea reţinută de organele de cercetare penală. (…) Astfel, din cuprinsul probelor de la dosar reiese că inculpata și-a ucis fiica, ținând-o forțat cu capul sub apă, până când minora s-a înecat, decedând prin asfixiere”, se arată în motivarea arestării preventive.
Va răspunde penal pentru omor asupra unui membru al familiei
Oana Neț a fost cuprinsă de un comportament inexplicabil văzând-o pe fetița ei de 4 ani cum se juca în cada plină cu apă. De vină ar fi relația nu tocmai bună cu tatăl micuței. A ținut-o forțat cu capul sub apă până ce copila nu a mai putut respira.
Educatoarea a fost arestata preventiv pentru omor și a fost supusa unei evaluări psihiatric la Institutul Mina Minovici din București. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a fost finalizat, iar concluziile acestuia arată că femeia de 38 de ani avea discernământ integru, în momentul în care și-a ucis copila, arată bzt.ro.
In aceste condiții, femeia va răspunde penal pentru fapta sa, pentru ca a fost conștienta de gravitatea ei. Oana Răzvana Neț a contestat măsura arestului preventiv, solicitând arestul la domiciliu, însă cererea ei a fost respinsă.
VIDEO / Psihologul Libertatea: Şoferul microbuzului care a provocat tragedia din Ungaria este definiţia lipsei de discernământ
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro