Toate acestea l-au recomandat in fata multor celebritati care au apelat la el pentru a le educa patrupedele. Am aflat ca cele mai multe vedete vor caini dresati pentru paza care sa faca praf un eventual infractor. Astfel, au trecut prin mana lui Dragomir cainii lui Ion Tiriac, Cristina Topescu, Petre Roman, Ulm Spineanu, Crina Mardare, Ovidiu Ioanitoaia si Dana Savuica. „Lui Ion Tiriac i-am dresat doi Ciobanesti germani special pentru paza proprietatii de 10.000 de mp, pe care o are in cartierul Primaverii. Am lucrat la ei peste un an pentru a-i aduce la un nivel foarte ridicat de performanta in ceea ce priveste paza. Am aflat ca acesti doi caini au imobilizat doi infractori care i-au calcat proprietatea”, ne-a spus Sorin Dragomir.
Cristina Topescu are un mascul de Ciobanesc german pe care l-a cumparat de la Sorin. Tot acesta l-a si dresat. Prezentatoarea de televiziune are o adevarata pasiune pentru caini, ea participand cu Ciobanescul sau la mai multe concursuri de frumusete.
Vedeta Playboy Dana Savuica a optat pentru un caine din rasa Labrador, pe care l-a vrut dresat pentru a fi foarte disciplinat. „Mai toti vor ca patrupedele pe care le au sa stie sa mearga la pas, sa stea in pozitiile „sezi” si „culcat”, sa faca aport, sa atace si sa latre la comanda. Asta le fac cam la toti si dureaza cam trei luni. Pretul este de 150 de dolari pentru fiecare luna de dresaj. Sunt dresaje care dureaza si peste un an, asa cum a fost cu cainii lui Ion Tiriac”, ne-a mai spus dresorul.
Tot un Labrador dresat a vrut si cantareata Crina Mardare, membra a grupului Sfinx Experience. Unul din cele mai inedite dresaje l-a facut Sorin Dragomir pentru o fosta ambasadoare a Venezuelei. „Era in 1986 si am aflat ca ambasadoarea Venezuelei vrea sa plece din tara si are un Beagle foarte rau. Nu voia sa stea in cusca cu care trebuia sa fie transportat. in trei saptamani l-am educat pe caine sa stea cuminte si ambasadoarea a fost foarte multumita”, ne-a povestit Sorin Dragomir.

 
 

Urmărește-ne pe Google News