Monica Anisie anulează astfel ordinul emis de secretarul de stat responsabil cu Cercetarea, Dragoș Ciuparu, care îi prelungise lui Zamfir mandatul de director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, potrivit surselor Edupedu.
Într-un răspuns ziarului Libertatea, oferit în urmă cu o lună, Monica Anisie a anunțat că prelungește mandatul mai mult directori de institute de cercetare, deoarece din cauza crizei provocate de coronavirus nu a “identificat” alte persoane potrivite să preia temporar atribuțiile directorilor.
Nicolae Zamfir este director al Institutului de Fizică Nucleară “Horia Hulubei” încă din 2004, an în care a revenit în țară de la Yale University, SUA, unde a fost profesor și cercetător în cadrul Wright Nuclear Structure Laboratory din 1997 până 2004.
Mandatul lui Zamfir este, însă, puternic contestat de o parte a angajaților Institutului de Fizică Nucleară, instituția împărțindu-se în două tabere adverse.
Primele critici la adresa directorului laserului au apărut în momentul în care acesta a reziliat contractul de 66 de milioane de euro (dublul bugetului avut de România pe cercetare anul trecut) pentru al doilea echipament esențial de cercetare, după laserii de mare putere: Sistemul Fascicul Gamma.
În 2018 Zamfir a reziliat contractul câștigat în 2014 de
Consorțiul EuroGammaS – condus de Institutul Național de Fizică Nucleară din
Italia – pentru acceleratorul de electroni ca generator de fascicul gamma
de mare intensitate.
“Consorțiul EuroGammaS nu a întreprins nimic pentru
instalarea Sistemului Fascicul Gamma. A plătit 1,8 milioane de euro penalități
de întârziere, ne-au mai trimis luni, pe trimestrul 3, penalități de 1,3
milioane. Dar nu întreprind nimic și ne îndreptăm cu pași mari către rezilierea
contractului. Dacă ei nu fac nimic, eu nu am ce face. Este una dintre clauzele
contractuale că ei trebuie să pună în funcțiune Sistemul gamma și, dacă nu îl
pun în funcțiune, contractul se reziliază de la sine”, declara Zamfir, în
octombrie 2018, pentru Edupedu.ro.
În decembrie 2018, Institutul de Fizică Nucleară din Italia a dat în judecată Institutul de Fizică Nucleară din România, imediat după rezilierea contractului. De atunci, italienii au intentat în total 38 de procese părții române, dintre care institutul român a câștigat 24, celelalte fiind în derulare.
Corina Crețu, la acea vreme comisar european pentru dezvoltare, a vorbit despre ”îngrijorarea Comisiei Europene” și a cerut ”găsirea unei soluții cât mai rapide de către autoritățile române și contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului”.
În octombrie 2019, compania americană Lyncean Technologies a
câștigat licitația pentru construirea celui de-al doilea mare echipament
de cercetare din proiectul laserului de la Măgurele: Sistemul Gama de Energie
Variabilă. Centrul ELI-NP de la Măgurele anunța atunci că a semnat contractul,
în valoare totală de 49 milioane euro.