Pe pământurile siberiene se vor putea cultiva cereale precum grâu, orz, ovăz și secară, dar și porumb și soia, cred specialiștii citați de Intellinews. Rusia poate deveni un exportator serios de cereale, fiindcă având mai multe recolte pe an, ar putea ajunge la producții anuale de 100-150 de milioane de tone și chiar să atingă un miliard de tone până în 2080. 

Pe de altă parte, în Ucraina, temperaturile crescute vor afecta culturile, provocând deșertificarea unor regiuni. Acum, aproape două treimi din suprafața Rusiei este acoperită de permafrost (pământ înghețat, cu temperaturi sub 0 grade), în special în zona centrală și de nord-est.

Temperatura medie a pământului acum este de -3 grade, dar specialiștii cred că va crește cam cu un grad la fiecare zece ani.

Și guvernanții trebuie să țină pasul cu încălzirea climatică sau să profite de pe urma ei, spun experții. În plus, orice dezvoltare trebuie să se facă fără a crește emisiile de carbon. Chiar dacă Rusia nu este semnatara Acordului de la Paris, prin care țările se angajau să reducă amprenta de carbon la nivelul din 2005, are planuri chiar mai ambițioase: să revină la nivelul de emisii din anii 90. Decizia vine și ca urmare a avertismentului marilor companii care primeau investiții norvegiene și cărora li s-au impus să aibă politici serioase de mediu și incluziune socială.

Deși încălzirea globală are avantajul exploatării agricole, vine la pachet și cu „un climat nervos”, potrivit cercetătorului Alexander Kokorin, de la World Wide Fund Rusia.

„Încălzirea globală nu este un proces gradual monoton care ne va permite în final să cultivăm ananas în Siberia. E o combinație a două sau trei efecte diferite”, spune acesta, citat de Intellinews.

 
 

Urmărește-ne pe Google News