În fiecare an, berzele traversează regiunea Attica din jurul Atenei, îndreptându-se spre Capul Sounion, la aproximativ 70 kilometri sud-est de capitală, unde aşteaptă vânturi favorabile care să le ajute în drumul lor peste Mediterana, spre Africa, unde îşi petrec iarna.

„Din păcate, ele tocmai treceau în timpul incendiului”, a declarat Maria Ganoti, care conduce Hellenic Wildlife Care Association ANIMA, organizaţie ce îngrijeşte animalele sălbatice aflate în nevoie la centrul său de prim ajutor din Atena.

https://twitter.com/KallergisK/status/1423738941719601162?ref_src=twsrc%5Etfw

În ultimele trei zile, au fost găsite berze în „locuri în care n-ar fi fost niciodată, cum ar fi în Vrilissia sau în Chalandrion, pe clădirile de apartamente”, a spus Ganoti cu referire la două zone rezidenţiale din nordul Atenei. Cazuri au fost înregistrate și în Flori sau Geraka.

Ajunse pe terenul urban necunoscut, unele dintre păsări au devenit confuze şi multe au murit după ce s-au lovit de liniile de înaltă tensiune şi de stâlpii de electricitate.

„Este pentru prima dată când avem atâtea berze moarte în Atena”, a declarat ea, adăugând că „oamenii din Atena adună berze moarte de pe peluzele lor”.

„Zeci de berze moarte până pe 7 august, de la impactul cu cablurile electrice sau stâlpi de distribuție de medie tensiune”, a precizat Ganoti pe Facebook.

Centrul de prim ajutor al ANIMA a tratat multe berze despre care Ganoti a declarat că vor fi eliberate în sălbăticie când vor fi suficient de puternice.

Păsările reprezintă însă o mică parte din vieţuitoarele afectate, atât sălbatice, cât şi domestice, în incendiile care au mistuit zeci de mii de hectare de pădure.

Sunt afectate și populațiile de țestoase, gâștele, mierlele sau vulturii

„Unele dintre animalele care sunt aici vor muri. Ţestoasele, spre exemplu, dacă au inhalat mult fum şi au suferit arsuri interne nu vor putea mânca şi vor muri; nu se poate face nimic în privinţa asta”, a precizat Maria Ganoti.

Pe pagina de Facebook a asociației ANIMA, consultată de Libertatea, sunt postate imagini și cu alte vietăți afectate de incendiile de vegetație. Veterinarii se luptă să salveze o gâscă și cei doi pui ai ei de arsurile suferite în timpul focului necontrolat.

De asemenea, doctorii tratează broaște țestoase ori mierle sau vulturi.

Foto: ANIMA

 
 

Urmărește-ne pe Google News