Scade poluarea

foto: NASA

Izolarea, voită sau nu, din cauza pandemiei COVID-19, are ca efect scăderea nivelului de poluare. Atât China, cât și nordul Italiei au înregistrat scăderi majore ale dioxidului de azot pe fondul reducerii activității industriale și circulației mașinilor, scrie bbc.com.

Cercetătorii din New York au declarat pentru BBC că monoxidul de carbon, în principal de la mașini, s-a redus cu aproae 50%. Faptul că mai multe companii aeriene își anulează zborurile, iar milioane de oameni lucrează de acasă face ca trendul descendent să continue în întreaga lume.

Apă mai curată

Rezidenții din Veneția au remarcat o îmbunătățire importantă a calității apei din faimoasele canale care traversează orașul. Străzile s-au golit din cauza amenintării coronavirusului, iar traficul pe apă a scăzut simțitor, ceea ce a făcut ca apa să se limpezească atât de mult încât pot fi văzuți peștii.

Mostre de bunătate

foto: 123rf.com

Amenințarea pandemiei i-a făcut pe mulți dintre noi mai atenți la nevoile semenilor. Doi new-yorkezi au adunat 1.300 de voluntari în doar 72 de ore pentru a ajuta la livrarea de alimente și medicamente persoanelor în vârstă și celor vulnerabile din oraș.

Sute de mii de oameni din Marea Britanie s-au alăturat grupurilor locale de sprijin înființate pentru combaterea pandemiei, în timp ce grupuri similare au luat naștere în Canada.

Supermarketurile din Australia au program special pentru persoanele în vârstă, astfel încât bătrânii sau cei cu dizabilități să poată face cumpărături în siguranță.

În vreme de criză, oamenii donează bani, fac schimb de rețete culinare, de idei pentru a se menține în formă în izolare și au grijă să-i încurajeze pe cei în vârstă.

Unitate

Dacă până acum, din cauza programului încărcat de la job și viața de acasă se simțea adesea o deconectare față de cei din jur, pandemia de coronavirus a conectat comunități din întreaga lume.

În Italia, țară închisă din cauza efectelor COVID-19, oamenii și-au unit vocile, de la balcoanele apartamentelor, pentru a cânta împreună și a se încuraja unii pe alții.

Un instructor de fitness din sudul Spaniei a ținut un curs de pe un acoperiș din mijlocul unui complex de apartamente, iar rezidenții izolați au făcut mișcare fiecare din propria locuință.

O altă tendință este de a ne reconecta cu prietenii și persoanele dragi prin intermediul telefonului și al apelurilor video. Alții, mai ingenioși, au organizat întâlniri virtuale, folosind aplicații mobile (inclusiv angajații BBC, care lucrează de acasă).

Pandemia a adus în prim-plan importanța angajaților din sănătate și a altor persoane care lucrează în posturi cheie. Mii de europeni au ieșit la geam pentru a aplauda doctorii, asistentele și infirmierele care luptă cu virusul, în timp ce voluntarii din Londra i-au ajutat pe profesioniștii din domeniul sănătății cu îngrijirea copiilor sau cu treburile gospodărești.

Crește creativitatea

Milioane de oameni se află acum în izolare, iar mulți folosesc această ocazie pentru a-și demonstra creativitatea.

Utilizatorii de social media au împărtășit detalii despre noile lor hobby-uri, și-au recomandat cărți de citit între ei, au schimbat rețete culinare, au învățat să tricoteze sau să picteze.

Biblioteca publică din Washington se numără printre cele care găzduiesc un club virtual de carte, iar Massimo Bottura, chef-ul restaurantului italian cu stele Michelin, a lansat o serie pe instagram numită Kitchen Quarantine, unde predă rețete de bază celor aflați în izolare.

Un profesor de artă din statul american Tennessee a organizat cursuri transmise prin live-stream pentru copii, încurajându-i să fie creativi acasă.

În timp ce multe spații publice au fost închise, fanii de artă se bucură de tururi virtuale oferite de cele mai mari galerii din lume, unde pot admira picturi de la Luvru sau sculpturile clasice ale muzeului de la Vatican.

Observatorul din Sydney, Australia, oferă un tur virtual al cerului nocturn pentru oamenii aflați în izolare.

Starurile din muzică, inclusiv solistul trupei Coldplay, Chris Martin, și cântărețul country Keith Urban, au oferit concerte online pentru a combate plictiseala.

 
 

Urmărește-ne pe Google News