Aproape jumătate din țară s-a aflat sâmbătă, 18 noiembrie, sub avertizări de cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol, au anunțat meteorologii. În Constanța, a fost emisă o avertizare de cod roșu de vânt și ploi abundente, valabilă până duminică noapte.

UPDATE ora 20:00: Ploaia și vântul au făcut prăpăd în Constanța, județul aflându-se sub trei avertizări de vreme rea. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis sâmbătă seară două mesaje Ro-Alert prin care populația a fost avertizată să evite deplasările și să ia măsuri de adăpostire și protecție.

Primele efecte ale vremii rele în țară. Drumuri blocate de inundații și zăpezi, copaci doborâți de vânt. Cod roșu de vijelii în Constanța, reactorul 1 de la CEN Cernavodă, decuplat din cauza vântului

În municipiul Constanța, din cauza vijeliei, mai mulţi copaci au căzut sâmbătă pe carosabil, iar unul peste un autoturism, acoperişurile s-au desprins de pe două blocuri şi un balcon este în pericol de prăbuşire, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Primele efecte ale vremii rele în țară. Drumuri blocate de inundații și zăpezi, copaci doborâți de vânt. Cod roșu de vijelii în Constanța, reactorul 1 de la CEN Cernavodă, decuplat din cauza vântului
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Mai multe artere importante din Constanța au fost inundate în urma ploilor torențiale. De asemenea, din cauza vântului puternic, reactorul 1 de la CNE Cernavodă a fost decuplat.

Citește mai multe informații aici: Cod roșu de vijelii și ploi la Constanța. Au fost emise mesaje Ro-Alert, iar reactorul 1 de la CEN Cernavodă a fost decuplat din cauza vântului

UPDATE ora 19.00. Mai multe cartiere din municipiul Constanța au rămas fără apă la robinete, din cauza fluctuaţiilor de tensiune care au dus la o cădere totală a acesteia, ca urmare a ploii torenţiale şi vijeliei, a informat Regia Autonomă Judeţeană de Apă.

UPDATE ora 18.30. Traficul rutier este îngreunat, sâmbătă seară, pe mai multe drumuri din judeţul Galaţi, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă şi polei, în multe zone.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, cea mai mare problemă o reprezintă vântul care suflă puternic şi viscoleşte zăpada, aducând-o pe şosele.

Pe DN 24D, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, ninge abundent şi se acţionează cu un utilaj de deszăpezire de la Secţia de Drumuri Naţionale Galaţi. Traficul este îngreunat şi din cauza unui TIR rămas pe partea carosabilă.

Primele efecte ale vremii rele în țară. Drumuri blocate de inundații și zăpezi, copaci doborâți de vânt. Cod roșu de vijelii în Constanța, reactorul 1 de la CEN Cernavodă, decuplat din cauza vântului
Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General
Recomandări
Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General

UPDATE ora 18.15. În județul Brăila, prima zăpadă și vântul puternic au creat probleme. Mai mulți copaci au fost doborâţi, inclusiv pe maşini, fiind semnalate avarii şi la stâlpi de electricitate.

De asemenea,  s-a intervenit cu un buldoexcavator pentru scoaterea unui autoturism împotmolit pe raza localităţii Gulianca.

O avarie s-a produs la un stâlp electric în municipiul Brăila, iar un copac a căzut pe carosabil pe DN 22, între localităţile M. Kogălniceanu şi Movila Miresii.

Tot din cauza viscolului, mai multe cabluri electrice sunt căzute pe carosabil, în municipiul Brăila.

Știre inițială: În județele Alba, Bacău, Gorj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vaslui se circulă deja în condiții de iarnă.

La Suceava, din cauza zăpezii consistente depuse pe carosabil, mai multe mașini au rămas blocate pe DN 17, în localitatea Păltinoasa.

Utilajele de deszăpezire au intervenit și în județele Iași, Cluj, Sălaj, Bihor sau Satu Mare, unde s-a depus pe carosabil un strat gros de zăpadă.

De asemenea, toate porturile de la malul Mării Negre au fost închise, din cauza vântului puternic, iar în Constanța, vremea rea a provocat pagube.

Pompierii constănțeni au intervenit în mai multe situații pentru a degaja copacii căzuți pe drumuri, dar și pentru a curăța izolația desprinsă de pe mansarda unui bloc.

Rimetea, satul din Munții Trascău desemnat „Destinația anului 2025”. Locuitorii trăiesc exclusiv din turism: „Mâncarea ne face renumiți”
Recomandări
Rimetea, satul din Munții Trascău desemnat „Destinația anului 2025”. Locuitorii trăiesc exclusiv din turism: „Mâncarea ne face renumiți”

După ploile torențiale, mai multe artere principale din Constanța au fost inundate și au dat mari bătăi de cap șoferilor.

Ninsori şi viscol, în special în zona de munte, până duminică

Potrivit ANM, codul galben de ninsori şi vânt, valabil în jumătatea estică a teritoriului şi la munte, este în vigoare până duminică.

Va ninge la munte și în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei, unde se va depune strat de zăpadă, local consistent.

În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.

Vântul va bătea cu putere în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului, în timp ce în Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60-80 km/h.

Pe parcursul zilei de duminică, vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul țării și la munte, adaugă meteorologii.

Primele efecte ale vremii rele în țară. Drumuri blocate de inundații și zăpezi, copaci doborâți de vânt. Cod roșu de vijelii în Constanța, reactorul 1 de la CEN Cernavodă, decuplat din cauza vântului

De asemenea, până mâine la ora 10:00 este în vigoare un cod portocaliu de vânt şi viscol în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80-110 km/h. Va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Al doilea cod portocaliu, de data aceasta de intensificări ale vântului, este valabil de astăzi, 18 noiembrie, până mâine la ora 10:00, în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre.

Ninge și la București

În noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în Capitală, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

În a doua parte a nopții de sâmbătă, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50-55 km/h.

Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2-3 grade.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (25)

Andrissima   •   19.11.2023, 12:13

Super, iarna isi intra in drepturi :)

chiruleonard   •   19.11.2023, 09:41

Se pare ca iarta isi arata fata :)

mica   •   19.11.2023, 08:25

Nu e vreme de mers la plimbare.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Adevarul.ro
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Poliţiştii au oprit-o în trafic pe nepoata românului care a furat porumbei de 2,5 milioane € în Belgia. Ce au găsit în portbagaj
Observatornews.ro
Poliţiştii au oprit-o în trafic pe nepoata românului care a furat porumbei de 2,5 milioane € în Belgia. Ce au găsit în portbagaj
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI