„De la ora 8,00 dimineață până acum au fost 672 de persoane care au avut nevoie de ambulanță în București și Ilfov. Dintre acestea, 355 au fost cazuri de urgență de cod roșu și cod galben. Dintre urgențe, 93 de persoane se aflau în loc public când li s-a făcut rău, dintre ele 24 au prezentat lipotimii și 19 au fost sincope”, a spus Alis Grasu.

Managerul SABIF a precizat că nu toate solicitările pentru ambulanță au fost din cauza caniculei și nu este o creștere exagerată a numărului de cereri față de alte zile.


CITEȘTE ȘI… Episodul Costa Sponte e istorie, Simona Halep a rămas fără iubit: «E singură, nu vrea nici o relație până nu ia un titlu de Mare Șlem»


Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 61 de leșinuri la nivel național din cauza caniculei.

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a avertizat, joi, cetățenii să nu consume alcool și cafea și să se hidrateze suficient pe perioada caniculei care a cuprins toată țara.

„Este cod roșu de caniculă în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, unde se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, și care se vor situa între 39 și 42 de grade. Restul țării este sub cod portocaliu, așa că aveți grijă în această perioadă”, este mesajul postat de DSU pe pagina sa de Facebook.

Efectele caniculei în București-Ilfov și în țară. Sfaturile medicilor:

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Recomandări
Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

Medicii recomandă să nu se consume băuturi alcoolice, cafea sau băuturi cu mult zahăr și să nu se iasă afară la orele de vârf, respectiv între 11,00 și 18,00.

Totodată, medicii subliniază că trebuie consumați cel puțin doi — trei litri de apă pe zi, iar persoanele care ies afară trebuie să aibă grijă să se protejeze de căldura soarelui purtând haine lejere, din fibre naturale, să aibă capul acoperit, să poarte ochelari de soare și să folosească chiar și umbrele.


CITEȘTE ȘI… Cod roșu de caniculă în următoarele două zile. 12 județe sunt afectate


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Ce nu s-a văzut la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian! Ea a strălucit în rochia de mireasă, însă un alt detaliu a atras atenția tuturor
Viva.ro
Ce nu s-a văzut la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian! Ea a strălucit în rochia de mireasă, însă un alt detaliu a atras atenția tuturor
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Planta pe care trebuie să o ai în baie. Elimină umiditatea excesivă, previne apariția mucegaiului și purifică aerul
FANATIK.RO
Planta pe care trebuie să o ai în baie. Elimină umiditatea excesivă, previne apariția mucegaiului și purifică aerul
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Acesta este cel mai vechi tramvai din București. Are decenii întregi în spate și este o vedetă în depou, chiar dacă nu a mai ieșit pe traseu de multă vreme
FANATIK.RO
Acesta este cel mai vechi tramvai din București. Are decenii întregi în spate și este o vedetă în depou, chiar dacă nu a mai ieșit pe traseu de multă vreme
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Două tinere au murit între Agigea și Techirghiol, spulberate de un șofer beat. Maşina lor a fost aruncată într-un TIR
Observatornews.ro
Două tinere au murit între Agigea și Techirghiol, spulberate de un șofer beat. Maşina lor a fost aruncată într-un TIR
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI