„La 30 de minute după ce am făcut vaccinul, am simțit o durere și o amorțeală în braț. Ca și cum cineva m-ar fi lovit”, povestește Yasir Batalvi.
„Seara aceea a fost dificilă. Am făcut o febră ușoară, frisoane, m-am simțit obosit”, mai spune el.
Și-a asumat riscul, dar a meritat
Pentru a putea face vaccinul, în cadrul testelor clinice derulate de Moderna, tânărul a trebuit să semneze un document de 22 de pagini, în care erau prezentate efectele secundare.
Spune că inițial a avut ezitări, pentru că urma să fie voluntar pentru un vaccin experimental. Ulterior însă, când Moderna a anunțat că vaccinul are o eficacitate de 94%, și-a dat seama că a meritat riscul de a fi voluntar.
„Efectele
secundare nu durează mult. Dar e mai grav dacă oamenii nu se
vaccinează, efectele sunt de lungă durată. Poate fi diferența
între viață și moarte”, a
mai spus el.
Compania americană Moderna a anunțat recent că vaccinul său anti-Covid are o eficiență de aproape 95%. Serul va fi analizat pentru autorizare de urgență atât de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, cât și de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a UE.