Potrivit firmei de cercetare Counterpoint Research, Samsung avea în luna august o cotă de piață de 22% la nivel mondial. În schimb, Huawei mai avea o cotă de 16%, în scădere față de 21% cât avea în luna aprilie, potrivit Hindia News.
Conform companiei de cercetare Canalys, Huawei a livrat 55,8 milioane de telefoane în perioada aprilie-iunie, în vreme ce Samsung a furnizat 53,7 milioane. Acesta a fost primul interval în ultimii 9 ani când o altă companie decât Samsung sau Apple a condus clasamentul.
Urmează noi scăderi pentru Huawei
Huawei a lansat recent gama Mate 40, cu procesoare de top, realizate înainte de ultima rundă de sancțiuni a Statelor Unite.
Autoritățile de la Washington au interzis oricărui producător de cipuri să mai facă afaceri cu Huawei, atât timp cât folosesc tehnologie americană, software sau mașini-unelte realizate în SUA.
Astfel, este de așteptat ca mai departe vânzările Huawei să scadă și mai mult, deoarece compania chineză nu mai are acces la cipuri performante pentru smartphone-urile sale.
Din această cauză Huawei își vinde și brandul Honor, astfel că în viitor cota sa va scădea și mai mult.
Din cauza problemelor avute de Huawei, competitori precum Samsung, Apple, Xiaomi și Oppo au de câștigat.
Huawei are însă succes în China. În perioada aprilie-iulie 72% din vânzările sale au avut loc în China, datorită patriotismului chinez.
Samsung a recâștigat India
Samsung a pierdut în primăvară prima poziție din cauza vânzărilor slabe din India și Europa, cauzate de închiderea economiei ca urmare a coronavirusului. Acum însă, Samsung a beneficiat de redeschiderea economiilor și de sentimentele anti-China din India.
Apple, pe val cu iPhone 12
Apple se află pe locul al treilea în clasament, cu o cotă de 12%, dar aceasta este așteptată să crească puternic, după ce gigantul american a lansat gama iPhone 12.
Ultimul trimestru al anului este, de regulă, cel mai bun al Apple la vânzarea de telefoane inteligente.
Xiaomi a înlocuit Huawei în Europa
Acesta este urmat de grupul chinez Xiaomi, cu 11%, în creștere de la 8% în aprilie. Este probabil ca Xiaomi să fi umplut locul lăsat gol de Huawei în zone precum estul Europei.
Performanța sa vine după ce telefoanele Xiaomi au în continuare acces la aplicațiile și serviciile Google, în vreme ce aparatele Huawei nu mai dispun de acestea.
Cine acoperă 40%
Restul producătorilor adună 40% din piață. Între aceștia se află Oppo, Vivo, Realme, OnePlus și IQOO, care, de fapt, sunt deținute de același concern chinez, respectiv BBK Electronics.
Adunate, acestea au o cotă cât Xiaomi sau Apple, scria în urmă TheWireChina.
În fine, Lenovo deține și Motorola. Pe piață se mai află și Sony, Nokia și Google, care vinde smartphone-urile Pixel.