Autoritățile de reglementare folosesc deja astfel de repere – cunoscute sub numele de corelații de protecție – pentru a evalua vaccinurile antigripale fără a necesita studii clinice mari și îndelungate.
„Reperul ar putea fi utilizat pentru a prezice eficacitatea unui vaccin, ceea ce va fi mai important deoarece suntem mai puțin capabili să desfășurăm studii controlate cu placebo”, a spus Stanley Plotkin, inventatorul vaccinului contra rubeolei și expert în corelații de protecție.
„Informațiile curg,” a spus el. „Până la sfârșitul acestui an, cred că vor exista suficiente date pentru a convinge pe toată lumea”.
Un punct de referință stabilit pentru COVID-19 ar permite producătorilor de medicamente să efectueze studii pe doar câteva mii de oameni, de zece ori mai puțin decât au fost necesari pentru a autoriza dozele folosite în prezent.
Aceste studii, care au implicat zeci de mii de voluntari, au comparat rata infecțiilor cu COVID-19 la persoanele care au primit vaccinul cu rata în cazul celor care au primit un vaccin placebo.
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au propus, la sfârșitul lunii trecute, un punct de referință bazat pe anticorpi găsiți la persoanele care au primit vaccinul AstraZeneca. Propunerea lor este studiată de alți cercetători.
Rezultatele unui studiu susținut de SUA privind vaccinul Moderna urmează să fie publicate într-un jurnal medical la finalul verii.
Unii experți în vaccinuri pun însă sub semnul întrebării dacă nivelurile de anticorpi vor fi un indicator suficient de puternic de protecție. Se crede că alte componente ale sistemului imunitar, cum ar fi celulele T și celulele B, oferă protecție împotriva COVID-19, dar sunt mai greu de măsurat.
Această teorie este susținută de către cercetătorii de la Pfizer, care au produs împreună cu BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri anti-COVID-19.
Pfizer a solicitat autorizarea pentru o a treia doză de rapel, invocând dovezi ale scăderii nivelurilor de anticorpi. Dar compania a împins înapoi ideea că aceiași anticorpi ar putea fi utilizați pentru a prezice eficacitatea vaccinului.
Grăbirea procesului de producere a vaccinurilor vine pe fondul avertismentelor OMS, care a arătat că în timp ce numeroase state sărace nu au avut acces la destule doze de vaccin pentru a-și imuniza populația, statele bogate fac deja rezerve pentru o potențială a treia doză.