A treisprezecea zi de proteste în Cairo nu a mai adus manifestări violente ale egiptenilor, ci mai degrabă resemnare, conform presei internaţionale. În piaţa El Tahrir, mii de oameni şi-au instalat corturile şi au jurat să rămână acolo până când Mubarak va renunţa la putere sau până va muri.

Toate muzeele au fost prădate

Autorităţile au început să cureţe oraşul, iar descoperirile făcute în urma manifestaţiilor sunt şocante. Pe lângă mizerie şi distrugerea mai multor magazine şi maşini, poliţia a constatat, ieri, că nici un muzeu din Cairo nu a scăpat de vandali. Mii de exponate, de o valoare inestimabilă pentru popor, au dispărut fără urmă, iar altele au fost distruse complet. Tot ieri s-au deschis şi primele magazine şi bănci, semn că totul pare a reintra în normal.

Mubarak, liderul egiptean, are cancer esofagian?

Hosni Mubarak (83 de ani) e bolnav de cancer în fază terminală şi mai are cel mult un an de trăit, au declarat surse din rândul serviciilor americane şi europene de informaţii. Conform acestora, Mubarak se luptă de câţiva ani cu o tumoră la esofag, care în ultima vreme i-a invadat întregul organism. Presa internaţională a scris, recent, şi despre faptul că preşedintele egiptean ar putea merge în Elveţia, la o clinică, unde să rămână până va muri.

Americanii evacuaţi şi-au abandonat câinii şi pisicile în Egipt

Asociaţia pentru protecţia animalelor PETA a cerut Washingtonului să evacueze din Egipt câinii şi pisicile domestice odată cu stăpânii lor, care fug de confruntările din această ţară. Departamentul de Stat, care a evacuat deja 2.400 de cetăţeni americani, nu le-a permis acestora să-şi ia acasă animalele de companie. Astfel, sute de câini şi pisici au fost abandonate pe străzile din Cairo.

 
 

Urmărește-ne pe Google News