În timp ce nemulţumirea, resentimentele şi naţionalismul alimentează în continuare manifestaţiile din Egipt, un bun vital începe să se epuizeze: mâncarea, relatează CNN. Sute de mii de familii din Egipt au rămas fără alimente de bază, precum pâine, fasole şi orez, iar în multe cazuri, oamenii nu pot sau nu vor să iasă la cumpărături, de frica violenţelor. În plus, magazinele sunt închise, iar livrările de alimente şi medicamente, aproape stopate.
Se pare că şi în revoluţia din Egipt celebrul site de dezvăluiri WikiLeaks şi-a avut rolul său. Conform acestuia, preşedintele Mubarak e un aliat esenţial al SUA, de unde şi neimplicarea acestora. În plus, WikiLeaks citează oficiali ai SUA, care afirmă că Mubarak ar fi un susţinător al torturii practicate de la venirea sa la putere. Mai mult, liderul egiptean e văzut ca un om viclean, care a reuşit să scape din două atentate până acum.
Siria şi China, speriate de revoltă
Se pare că revoltele din Tunisia şi din Egipt au băgat spaima şi în alţi şefi de stat. Astfel, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, care conduce tot un regim autoritar, a promis recent noi reforme politice în ţara sa pentru ca valul de proteste să nu cuprindă şi Damascul. Totodată, în China, partidul comunist, aflat la putere, a cerut ca evenimentele din Egipt să fie cenzurate.
Protestele violente din Egipt s-au soldat şi cu devastarea unui muzeu din Cairo. Două mumii din perioada faraonilor au fost grav avariate de protestatari, a anunţat un responsabil al instituţiei. Mai multe persoane au intrat în Muzeul Egiptean şi au încercat să fure obiectele de patrimoniu, însă la ieşire au fost aşteptate de forţele de securitate. Mumiile au fost returnate muzeului, dar au suferit daune majore. Hoţii au fost legaţi de tancuri ca să nu fugă, apoi au fost predaţi poliţiei.