Ambulanțele au intrat în Gaza la trecerea Rafah, care altfel este închisă timp de cinci zile de sărbătoarea Eid al-Fitr și din weekend și urmează să se redeschidă luni.

Un responsabil de securitate de la frontieră a precizat că această decizie este „excepţională”, căci pasajul rămâne de obicei închis în zilele de sărbătoare.

Alte cinci ambulanțe au fost dislocate pentru a intra mai târziu în Gaza și trei spitale din Egipt au fost pregătite pentru a oferi tratament, au spus oficialii locali, potrivit Reuters.

Ultimul bilanţ al autorităţilor palestiniene a anunţat 139 de morţi, dintre care 39 de copii, şi aproape 1.000 de răniţi în raidurile aeriene şi bombardamentele israeliene în Fâşia Gaza de luni.

Israelul a declanşat aceste atacuri ca pedeapsă după rachetele trase de Hamas, mişcarea islamistă ce controlează Fâşia Gaza, lansate după ce poliţia israeliană a rănit sute de palestinieni pe Esplanada Moscheilor în Ierusalimul de Est, sectorul din oraş ilegal ocupat de Israel din 1967.          

 
 

Urmărește-ne pe Google News