• “Nu comentez. Dosarul n-are nici o legătură cu telefonul pe care i l-am dat lui Ponta”, a spus George Bălan la ieşirea din sediul DNA
  • Marcel Sâmpetru a stat aproape două ore în biroul procurorilor anticorupţie. Nici el nu a comentat acuzaţiile pe care i le aduc anchetatorii

Ieri dimineaţă, procurorii DNA au dat buzna în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a percheziţiona biroul procurorului George Bălan, acuzat că alături de consilierul său, Marcel Sâmpetru, ar fi negociat cu lideri ai USL, pe baza unor informaţii primite pe surse din cadrul DGIPI, două posturi-cheie în Justiţia română: cel de procuror general deţinut acum de Laura Codruţa Kovesi şi cel de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ocupat acum de Daniel Morar. Imediat după descinderi, cei doi au fost suspendaţi din funcţiile de magistraţi şi puşi la dispoziţia organelor de anchetă.
Unul după celălalt, Bălan şi Sâmpetru au ajuns la DNA şi au dat declaraţii în faţa procurorilor. Alături de ei, şi şeful SIPI Ilfov, Mihai Vlad, a fost reţinut şi dus la audieri. Ancheta DNA nu s-a soldat însă şi cu arestări, urmând ca toţi cei trei acuzaţi să fie cercetaţi în libertate pentru trafic de influenţă.

Furt la mormântul lui Mihai Eminescu din București, în ziua în care românii au sărbătorit 175 de ani de la nașterea poetului: „Am dat o groază de bani”
Recomandări
Furt la mormântul lui Mihai Eminescu din București, în ziua în care românii au sărbătorit 175 de ani de la nașterea poetului: „Am dat o groază de bani”

George Bălan voia să-i ia locul lui Kovesi

  • CINE E GEORGE BĂLAN. Fost şef adjunct al secţiei anticorupţie a Parchetului General şi preşedinte al Comisiei de disciplină din Ministerul Public (1999 – 2000), Bălan i-a fost şef actualului premier Victor Ponta pe vremea când acesta fusese promovat din funcţia de procuror de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la secţia anticorupţie a Parchetului instanţei supreme. Din informaţiile apărute ieri pe surse judiciare, Bălan îşi dorea postul de procuror general al României, funcţie pe care acum o ocupă Laura Codruţa Kovesi. Despre George Bălan, cotidianul.ro a scris în 2010 că ar fi fost acuzat de comiterea a numeroase abuzuri în desfăşurarea anchetei, în 2005, în cazul MISA şi al liderului ei, Gregorian Bivolaru. Bălan a condus echipa de procurori care a anchetat cazul MISA. CSM a emis ulterior un comunicat în care i-a apărat reputaţia magistratului.
  • CE AVERE ARE. Procurorul suspendat ieri din funcţie de către CSM este căsătorit cu o profesoară, iar alături de aceasta deţine un apartament în Bucureşti, o casă de vacanţă şi un teren în comuna ilfoveană Butimanu, o maşină VW Passat din anul 2011, iar în august anul trecut, a vândut o altă maşină cu 6.400 de euro. Conform declaraţiei sale de avere, Bălan şi soţia sa au câştigat, anul trecut, 223.521 de lei, dar au acumulat şi datorii la bancă de 9.494 de euro.

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii
Recomandări
Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii

Marcel Sâmpetru îşi dorea scaunul lui Daniel Morar

  • CINE E MARCEL SÂMPETRU. Consilier la CSM al lui George Bălan, procurorul Sâmpetru, care îşi dorea scaunul lui Daniel Morar, are o istorie mai bogată decât şeful său. Magistratul a fost adjunctul procurorului general al României din 2004 şi până în 2006, când ministrul justiţiei de atunci, Monica Macovei, i-a cerut demisia din funcţie pentru suspiciunea de a-l fi protejat pe Omar Hayssam. Pe vremea când era adjunct şi al şefului DGIPI, a mai fost acuzat de protejarea unor cercetaţi penal în dosarele “Rafo”, “Somaco” şi “Mafia SRI”. Procurorul Marcel Sâmpetru a avut conexiuni şi la nivelul armatei, fiind, potrivit hotnews. ro, până în urmă cu câţiva ani, cumnat cu generalul Eugen Bădălan, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei.
  • CE AVERE ARE. Alături de actuala soţie, Mirela Plăpcianu, Sâmpetru a adunat o avere frumuşică. Cei doi deţin, conform ultimei declaraţii de avere a magistratului, trei terenuri în Bucureşti şi unul în comuna ilfoveană Gruiu, trei case – două în Capitală şi una în Gruiu, Ilfov, un Audi S8, bijuterii de 75.000 de euro, tablouri în valoare de 15.000 de euro şi conturi ce însumează 5.770 de euro, 2061 de lei şi 59 de franci elveţieni. Chiar dacă împreună au câştigat anul trecut 336.664 de lei, soţii Sâmpetru au însă şi datorii imense, care adunate depăşesc 1 milion de euro.

Bank of America, avertisment despre economia României: Deficitul e mai aproape de 10%, măsurile anunțate de Guvern sunt insuficiente
Recomandări
Bank of America, avertisment despre economia României: Deficitul e mai aproape de 10%, măsurile anunțate de Guvern sunt insuficiente

Sorin Blejnar, chemat oficial la DNA!

Ei au vrut să pună mâna pe Justiție?
Vehicularea numelui fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care procurorii DNA anchetează 11 persoane pentru evaziune fiscală de 15 milioane de euro a devenit oficială, începând de ieri.
Dacă până acum nega că ar avea vreo legătură cu acest dosar, Sorin Blejnar a fost vizitat acasă de doi procurori DNA, care i-au înmânat ieri o citaţie pentru a se prezenta la audieri. “Am fost citat de cei de la DNA pentru săptămâna viitoare”, a spus Blejnar, susţinând că nu ştie dacă va fi audiat în calitate de martor ori de învinuit.

Evaziune fiscală de 15.000.000 de euro

Dosarul în care fostul şef al Fiscului trebuie să dea explicaţii vizează o reţea de evazionişti care înşelau statul în tranzacţiile cu produse petroliere, beneficiind, conform procurorilor, de sprijin la nivel înalt.
Astfel s-a ajuns în situaţia în care, zilele trecute, opt persoane – între care şi fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu – să fie arestate preventiv. În ceea ce-l priveşte pe fostul şef al vămilor, Viorel Comăniţă, judecătorii Curţii de Apel au decis să-i interzică să părăsească ţara.

Şeful SIPI Ilfov dădea informaţii secrete despre politicieni?

Printre cei acuzaţi în acest dosar şi chemat ieri la audieri a fost şi comisarul Vlad Mihai, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov.
El e acuzat că furniza informaţii clasificate despre oameni politici şi procurori, dezvăluiri care i-ar fi ajutat pe George Bălan şi Marcel Sâmpetru să tragă sforile acolo unde aveau nevoie. Anchetarea ofiţerului de informaţii n-a fost văzută cu ochi buni de şefii săi, care printr-un comunicat s-au dezis de acţiunile subordonatului lor. Conducerea DGIPI a aunţat chiar că inclusiv oamenii lor au pus umărul la eliminarea din sistem a celor care furnizează informaţii clasificate. Ieri, la ieşirea de la DNA, Vlad Mihai pur şi simplu a rupt-o la fugă, refuzând să stea de vorbă cu jurnaliştii.
Ei au vrut să pună mâna pe Justiție?

Procurorii l-au interceptat pe premierul Victor Ponta

Şi numele premierului Victor Ponta a apărut ieri în scandalul privind anchetarea procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru pentru trafic de influenţă. Într-una dintre conversaţiile telefonice înregistrate de anchetatori, primul-ministru discuta să bea o cafea cu George Bălan, omul care şi-ar fi dorit să ocupe postul de procuror general al României.

Iată discuţia dintre Ponta şi Bălan

George Bălan: Victor, crezi că aş putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?
Victor Ponta:
Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?
Sursa: interceptări DNA

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
FANATIK.RO
Cât costă un Lamborghini Huracan cu doar 27.800 km la bord. Mașina a fost scoasă la licitație în România, iar prețul e redus la jumătate
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI