Sunt mulţi pensionari care stau zile- n şir fără să mănânce carne. Şi atunci când ajung la piaţă şi îşi iau câteva măruntaie de pui, e sărbătoare.
În această situaţie se află şi bucureşteanca Elena Damian (76 de ani). Femeia are o pensie mică şi ieri, după mult timp, şi-a luat spinări de pui. A dat 3,2 lei pe un kilogram. “Spinările astea îmi ajung o lună. E greu, mamă. Pensiile sunt mici, abia trăim de pe-o zi pe alta. Am auzit că vor să ne dea pâine, lapte şi carne mai ieftin. Ar fi bine, ne-ar scoate din foam e ” , ne-a spus tanti Elena. La extrema cealaltă însă, există şi pensionari care dau bani frumoşi pe delicatese.
Sarkozy, clientul vestitei măcelăriii
La măcelăria inaugurată, recent, în zona Dorobanţi, două femei au dat 60 de lei pe câteva felii de salam şi prosciutto, care costau 192, respectiv, 214 lei kilogramul. “Când am deschis, a fost coadă. Sunt oameni care aşteaptă să le dăm SMS când aducem marfă”, ne-a spus Cristian Preotu, cel care patronează magazinul alături de Hugo Desnoyer, un celebru măcelar din Paris.
Aici se găseşte şi carne de vită, care costă 1.700 lei/ kg. Astfel de bunătăţi ajung şi pe masa preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor