Crestinii ortodocsi ii vor sarbatori joi pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, cei mai cunoscuti dintre toti ingerii care exista in traditia Bisericii. De altfel, la acea data vor fi cinstiti toti ingerii si arhanghelii, numele sarbatorii fiind, in traditia populara, Soborul Sfintilor Arhangheli. Ca sarbatoare, ziua de 8 noiembrie a inceput a fi celebrata in Biserica de prin secolul al V-lea, iar din acel moment s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.
Cuvantul ‘inger e de origine greceasca si are sensul de vestitor sau trimis, cu alte cuvinte, ingerii sunt cei care au menirea de a le vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. Dupa caderea ingerilor rai, Arhanghelul Mihail, ‘slujitor al Legii, care a dovedit credinta in Dumnezeu, a fost randuit capetenie a cetelor fara de trupuri si, luand chip de om, s-a aratat multora, fiind pomenit astfel in povestile Vechiului Testament. El apare in iconografie purtand o sabie, pentru ca el a dus batalia decisiva cu Lucifer, capetenia ingerilor cazuti, pe care l-a izgonit din Rai in Iad.
L-a „vizitat” pe imparatul Constantin
Prenumele Mihail e unul dintre cele mai raspandite nume de persoane la popoarele europene; el reproduce formula ebraica: Mi kha El = cine e ca Dumnezeu. Este folosit deseori si in forma prescurtata – Mihai.
Pozitia importanta a ingerului Mihail este intarita prin numarul de biserici dedicate lui pe cuprinsul intregii lumi crestine, ca si prin numeroasele sale mentionari in istorie. Se spune ca l-a vi-zitat pe imparatul Constantin cel Mare la Constantinopol, a intervenit in batalii si a aparut deasupra Mausoleului lui Adrian, ca raspuns la rugaciunile Papei Grigore I cel Mare, care a cerut ajutor impotriva ciumei din Roma.
Arhanghelii transporta sufletele mortilor
Ofrandele date pentru morti sub forma de pomana in ajunul sau in ziua Arhanghelilor se numesc Mosii de Arhangheli. Cu acest prilej, pe vremuri, se aprindeau lumanari pentru oamenii in viata si pentru cei disparuti in imprejurari naprasnice (inghetati, inecati, trasniti, sfasiati de fiare etc.). In traditia populara, Arhanghelii sunt conducatori ai cetei ingerilor si responsabili cu transportul sufletelor mortilor. Spre deosebire de ingerii obisnuiti, acestia au aripi, dar si sabii.
Gavriil e cunoscut ca protector al calugaritelor
In Noul Testament, Arhanghelul Gavriil (Gabriel), ‘slujitorul bunelor vestiri dumnezeiesti, i-a adus Fecioarei Maria vestea ca Il va naste pe Mantuitorul Hristos, iar pe preotul Zaharia l-a instiintat ca el si sotia sa, Elisabeta, vor avea un fiu, cel care va deveni Sf. Mare Proroc si Botezator Ioan. Imbracat in straie albe, el este cel care da la o parte piatra de la intrarea in Sfantul Mormant al Mantuitorului, stand apoi deasupra ei si vestind cu bucurie Invierea lui Hristos. Numele Gabriel, cu forma feminina Gabriela si cu diminutivul Gabi, provine din limba ebraica si inseamna ‘Dumnezeu a fost puternic. Sfantul Gavriil este considerat protectorul fecioarelor crestine, al familiei crestine, protectorul femeilor care nasc copii, precum si protectorul copiilor si al calugaritelor. El se bucura de o cinstire deosebita chiar si din partea mahomedanilor si, spre deosebire de Mihail, nu poarta o sabie de foc, ci o floare de crin, simbolul curateniei si al bunei vestiri.