Imediat ce vestea producerii tragediei s-a răspândit în lume, israelienii au organizat un mic comandament și au pus la punct o strategie prin care să vină în ajutorul celor care au suferit răni grave în incendiul devastator de la „Colectiv”.
„Sâmbătă seara, am fost în legătură cu societatea Mediwond care produce NexoBrid, crema specială împotriva arsurilor. După mai multe discuții, am reușit să-i conving să doneze cremă în valoare de 150.000 de euro, cantitate care ajunge pentru tratarea a 100 de bolnavi.
Direct din depozitele din Germania, crema a ajuns la spitalele din România unde este și folosită. Aceeași companie a trimis și doi reputași medici israelinei în România. Este vorba de specialiștii Ioram Saham, specialist la Spitalul Soroca din Beer Sheva, și Ilaria Matato”, ne-a declarat în exclusivitate dr. Herman Berkovitz, medicul personal al premierului israelian Beniamin Netanyahu și consul onorific al României în Israel.
Cei doi reputați medici israelieni luptă, cot la cot, cu doctorii români pentru salvarea victimelor incendiului. Crema-minune NexoBrid este un produs care înlocuiește intervențiile chirurgicale în cazul pacienților cu arsuri. Substanța – folosită în cazul dezastrelor unde sunt victime în masă, iar capacitatea de tratament este redusă -, înlătură țesutul mort sau distrus de arsuri.
 
 

Urmărește-ne pe Google News