Surorile Voiculescu ţin frâiele afacerilor din familie
Printre primii care au renunţat la control în favoarea urmaşilor se numără Dan Voiculescu, fiicele Camelia şi Corina (care, de altfel, sunt şi cele mai bogate femei de afaceri din România, potrivit ultimei ediţii a clasamentului) preluând conducerea businessurilor familiei. Acestea sunt în media, comerţ, agricultură, industrie şi imobiliare.
Fraţii Vîntu au vândut Realitatea TV
Copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu au apărut în public, pentru prima oară, abia anul acesta, când au vândut Realitatea TV omului de afaceri Elan Schwartzenberg. Unul dintre cei mai bogaţi, dar şi mai controversaţi milionari ai României, Vîntu a făcut s-a îmbogăţit din investiţii financiare, media şi imobiliare. Ioana şi Ionuţ sunt moştenitorii unei averi uriaşe.
Adamescu jr, şef peste un hotel de fiţe
Familia Adamescu are doi copii, ambii implicaţi în businessurile familiei. Dacă Rani Adamescu este mereu în atenţia presei tabloide, Alexander este discret. Primul administrează Hotelul Rex din Mamaia, în timp ce al doilea este implicat în conducerea mai multor divizii din grupul deţinut de familia Adamescu.
Căşuneanu jr «le are» cu fetele şi cu maşinile
Şi în fruntea afacerilor lui Costel Căşuneanu, zis şi “Regele asfaltului”, va urma, într-o zi, juniorul. Până atunci, e personaj principal în ziare, pentru participările la campionatele auto offroad ori pentru relaţiile amoroase cu diferite personaje feminine abonate la presa de scandal.
Patriciu îşi pune fetele la muncă
Maria şi Ana, fetele lui Dinu Patriciu, sunt foarte discrete. Bogătaşul a declarat că fiicele sale trebuie să-şi câştige singure un salariu anual de 150.000 de euro. Doar aşa obţin dreptul la moştenire.
Fata lui Copos este studioasă
Alexandra Copos va prelua conducerea holdingului creat de tatăl său după terminarea studiilor. Fiica soţilor Copos a lucrat la celebra companie de consultanţă McKinsey, din Statele Unite, iar din 2010 activează în sectorul public american.