Cea mai tânără echipă de acrobaţie în aer din lume, Turkish Stars, obişnuieşte să facă un show care sfidează legile fizicii. Foarte greu de stăpânit, pentru că nu sunt cele mai „slăbuţe” şi „fâşneţe” exemplare, supersonicele turceşti care au survolat cerul Bucureştiului au zburat chiar şi la o distanţă de un metru unul de celălalt! Au executat rostogoliri în aer, au simulat picajul, ba chiar au desenat inimi pe cer!

Au zburat la 700 de metri de pământ

„Ne cunoaştem de 9 ani şi suntem ca în familie. E nevoie de concentrare, condiţie fizică şi sute de ore de antrenament. Orice mişcare e periculoasă”, ne-a spus maiorul Bulent Savas, unul dintre „nebunii aerului”. Supersonicele, care pot atinge şi 1.300 de km/h, au zburat la noi cu doar 500 de km/h. Pericole? „Multe”, ne spune pilotul turc. În martie anul acesta, un coechipier şi-a pierdut viaţa chiar lângă bază, la întoarcerea de la antrenamente.

Urmărește-ne pe Google News