Ei sunt oamenii care încearcă să salveze Parcul IOR, care este atacat sistematic cu foc și drujbe: „Nu vrem mall-uri, ci spațiu verde, oxigen”

Părinți cu copii, tineri, pensionari, activiști de mediu, artiști sau simpli bucureșteni, toți au trecut sâmbătă seară de orice barieră ar fi putut exista între ei. „Uniti salvăm parcul IOR”, au scandat la unison, într-un marș care a plecat de la biserica de lemn din cartierul Titan până la peticul de 4.000 de metri pătrați ars în cel mai recent incendiu din Parcul IOR.

„Spațiu verde, nu betoane!”

Înarmați cu pancarte cu mesaje: „Nu omorâți copacii!”, „Protejați natura”, „Spațiu verde, nu betoane!”, oameni și-au strigat nemulțumirea față de incapacitatea autorităților de a lua înapoi cele 12 hectare din Parcul IOR retrocedate și masacrate prin defrișări, incendii declanșate de nicăieri și copaci care se usucă în mod misterios după ce le apar găuri la rădăcină.

Recomandări

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

Oamenii sunt revoltați că primăria de sector nu instalează, așa cum a promis printr-o hotărâre de consiliu, un post permanent de poliție locală, în condițiile în care sancțiunile date celor prinși defrișând – amenzi în valoare de 100 de lei, ce pot fi reduse la 25 de lei -, sunt infime și puține.

„Cetățenii din Sectorul 3 nu-și doresc nici parcări, nici mall, nici parc de distracții, ci spațiu verde, oxigen. E normal să vii să spui că nu-ți convine să se transforme zona asta în orice altceva decât ce ar trebui să fie, spațiu verde. De-asta suntem aici, de-asta a venit și copilul meu”, a spus una dintre participante.

După un marș de câteva minute, protestatarii au amenajat un picnic chiar pe pământul negru, pârjolit, care scrâșnește încă sub fiecare pas.

Ei sunt o parte dintre cei care luptă să salveze ce a mai rămas din bucata retrocedată din IOR:

Rodica, 63 de ani, pensionară: „Nu mai dorim betoane, nu mai dorim sufocare, vrem aer”

Recomandări

Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar

„Participăm la proteste pentru că ne pasă. Uitați ce e în jurul nostru. Am fost sufocați vara asta. Încet-încet, vom fi și mai sufocați pentru că dacă parcurile dispar, ne dispare și nouă oxigenul. E o frumusețe de parc, cel mai frumos din București. Și ușor, ne iau câte o bucată, câte o bucată și vor lua și alte parcuri. Nepoții noștri vor rămâne fără parcuri.

Nu mai dorim betoane, nu mai dorim sufocare, vrem aer, vrem să avem unde ieși la plimbare, vrem oxigen.

Parcul IOR pentru mine înseamnă cea mai apropiată oază de aer curat și umbră. Înseamnă libertate, relaxare pentru ochi, pentru suflet. Vrem să ne recăpătăm parcul. Și verdeața se luptă să trăiască, dar are nevoie de ajutorul nostru.

Recomandări

Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e căutat în orezărie de copii: „M-au sunat părinții să-mi spună că-i ia apa”

Nu stau de mult timp aici, în zonă, stau de trei ani, dar sunt la fel de revoltată ca cei care au stat o viață și și-au crescut aici copiii și nepoții. Aș vrea să rămână ceva frumos în urma noastră.”

Alex, 39 de ani, activist: „Eu m-aș bate pentru un metru pătrat de spațiu verde”

„Românii fac proteste cuminți, să nu deranjeze, când, de fapt, ăsta este rolul protestului. Un protest care nu deranjează nu este un protest.

Parcul IOR înseamnă, pentru mine, verde. Suntem o Capitală care ne-am pierdut spațiul verde într-un ritm uluitor, am ajuns la coada Europei la numărul de metri pătrați înverziți per capita. Și ne permitem luxul de a pierde nu doar din Parcul IOR, ci din orice spațiu verde? Noi ar trebui să plantăm mai mult verde. Suntem proștii Europei dacă permitem să mai pierdem chiar și un metru pătrat de spațiu verde. Eu m-aș bate pentru un metru.”

Raluca, 35 de ani, economistă: „Parcul IOR este locul în care am învățat să merg”

„Nu văd altă soluție pentru a recupera cele 12 hectare decât protestul. Bucureștiul este pe un loc extrem de rușinos la suprafața de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.

E rușinos că se întâmplă asta, mai ales că avem un primar prieten cu natura (primarul Capitalei, Nicușor Dan, n.r.) și tot nu se găsește o soluție, oricare, pentru spațiul ăsta, de atâta vreme. Așa că vin din nou aici ca să spun că noi vrem parc și spațiu verde.

Pentru mine, Parcul IOR este locul în care mi-am crescut copiii, locul în care am ieșit la întâlniri, locul în care am învățat să merg.”

Cristina, 45 de ani, manager de companie: „Nici mall, nici parc de distracții, ci spațiu verde”

„Zona asta a fost dintotdeauna spațiu verde și vrem să rămână așa. Copacii au început să fie găuriți ca să se usuce, ulterior au fost incendiați în mai multe rânduri. Au fost mai multe inițiative de a transforma locul ăsta în altceva, parc de distracții, acum.

Cetățenii din Sectorul 3 nu-și doresc nici parcări, nici mall, nici parc de distracții, ci spațiu verde, oxigen. E normal să vii să spui că nu-ți convine să se transforme zona asta în orice altceva decât ce ar trebui să fie, spațiu verde.

De-asta suntem aici, de-asta a venit și copilul meu. Pentru că iubim natura, avem nevoie de ea, iar în București sunt din ce în ce mai puține spații verzi, se betonează grădini de bloc – chiar la blocul meu s-a intrat cu aleile din biscuiți pe spațiu verde.

Parcul IOR este locul în care am copilărit și locul în care aș vrea să copilărească și copilul meu.”

Alexandra și Magda, curatoare: „Artiștii, prin lucrările lor, pot susține mișcări care sunt importante pentru societate”

„Susținem această mișcare în primul rând pentru spațiul verde din București, pentru că este în pericol din cauza presiunilor dezvoltatorilor imobiliari.

Orașul are nevoie de mai multe spații verzi, nu de mai multe proiecte imobiliare. Orașul trebuie să fie al tuturor cetățenilor. Poate trebuie zis și despre impactul artei în astfel de situații pentru că arta poate face mai vizibilă și mai ludică o astfel de mișcare și cred că este o metodă de a comunica și de a îmbina aceste două lumi, aceste două bule ale activiștilor și ale lucrătorilor culturali.

Putem să ne strângem împreună și să vedem ce putem construi mai departe. În cazul ăsta, cred că e o intersecție vizibilă. Artiștii, prin lucrările și acțiunile lor, pot fi politici și pot susține mișcări care sunt importante pentru societate și care vizează binele comun, emanciparea, discutarea inegalităților sociale.”

Eliza, 24 de ani, artistă: „Nu vrem parcuri ca niște târguri de gogoși”

„Din luna august m-am întors în București și am început să vin aici la proteste săptămânal. Am văzut care e situația și că parcul ăsta nu mai e locuibil. Ne-am gândit, cei care ne-am tot strâns, cum am putea să aducem mai multă lume și ne-a venit ideea asta, că ar trebui să ocupăm parcul, să ne aducem aici activitățile zilnice și să devină un punct de întâlnire, să petrecem timp ca în parc.

Nu vrem parcuri ca niște mall-uri sau ca niște târguri cu gogoși, ci vrem pur și simplu spațiu verde.

Așa că am suprapus situația dintr-un parc normal într-un parc care a încetat să mai existe.

Cu Parcul IOR se întâmplă ce se întâmplă cu alte parcuri și zone verzi din București, care dispar și sunt transformate în parcări și clădiri rezidențiale. Deși, având în vedere temperaturile la care a ajuns Capitala, poluarea, faptul că devine din ce în ce mai puțin locuibil, avem nevoie de mai multe spații verzi în care să ne putem petrece timpul, în care să respirăm.”

Reni, 75 de ani, profesoară de matematică: „Nu o să apuc să văd copacii mari, dacă vor fi replantați cândva, dar măcar nepoții mei să-i vadă”

„Am crescut aici doi copii, un băiat și o fată, aici au făcut primii pași, au petrecut o copilărie frumoasă, iar acum vin aici cei patru nepoți ai mei. În fiecare zi, când venim de la școală, ne oprim aici.

Pentru noi este o lovitură foarte grea. Oamenii care au defrișat și au dat foc aici nu se gândesc la noi, că avem nevoie de locul ăsta. Partea cealaltă, care este a primăriei, e bine amenajată. Putea fi și aici dacă era a noastră, nu a altora.

Legea este prea blândă cu acești criminali. E un atentat la viața noastră ce se întâmplă aici. Aleea aceasta era plină de flori și de iarbă. Duc o mare tristețe cu mine, nu pot să mă gândesc cum au putut niște oameni să facă asta.

Nu o să apuc să văd copacii mari, dacă vor fi replantați cândva, dar măcar nepoții mei să-i vadă.

Adrian, 28 de ani, artist: „Poate se va ajunge la un rezultat bun”

„Mi se pare important să ne asumăm condiția asta a unui capitalism târziu în care arde un parc în jurul tău și lumea continuă să-și trăiască viața business as usual (în mod normal, n.r.), dar dacă tot facem lucrul ăsta, să-l facem din mijlocul problemei. Dacă mai mult de-atât nu putem. Poate se vor lega niște idei, se va lega puțină tensiune în oameni și poate se va ajunge la un rezultat bun.

Eu stau în Cluj, dar am prieteni care stau pe ambele părți ale parcului, deci am ajuns conjunctural aici. Parcul IOR nu înseamnă neapărat ceva deosebit pentru mine, dar contează ideea de parc, parc în București, pentru că îmi place foarte mult Bucureștiul. Este un oraș verde, zic eu, și e păcat că se întâmplă lucruri de genul ăsta, că se întâmplă neglijențe.”

Florin, 45 de ani, artist: „Cum este posibil, într-o capitală europeană, să ardă copacii?”

„Suntem în mijlocul unui parc ars. Bucureștiul este un dezastru, spațiile verzi se distrug peste tot. Oricum avem mai puține spații verzi decât sunt normele europene. Este foarte cald, poluarea este mare, este ceva vital pentru care tot Bucureștiul ar trebui să protesteze.

Este o bătaie de joc aici. Cum este posibil, într-o capitală europeană, să ardă copacii? Și să se retrocedeze spațiile verzi. Asta ar trebui să se oprească de undeva de sus, de la președinție, dacă primarii își pasează vina.

Parcul IOR este plămân. Am călătorit mult și am văzut orașe care au parcuri ce sunt mai mult păduri și sunt lăsate așa. Aici, și când se face un parc, se pun tot felul de plastice, de ciment, se transformă în bâlci.

Ăsta a fost un parc frumos. Protestez pentru orice copac care se taie în București.”

Andreea, 19 ani, elevă: „Iau copacii în brațe și mă încarc cu energie”

„De ce sunt aici? Pentru că îmi pasă. Vreau libertate. Iubesc parcul, am crescut aici, aici am învățat să merg. Părinții mei sunt aici din 1980. Natura ne oferă viață și oxigen. Parcul IOR înseamnă pentru mine dragoste și relaxare.

Eu aici iau copacii în brațe și mă încarc cu energie.”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro