Eroul de pe Krypton e fotbalist la Rapid Piteşti

E o pasăre? E un avion? Nuuuuu, e Superman – Superman Stănescu, mândru locuitor al satului Geamăna, judeţul  Argeş.
Stă cocoţat pe un deal despădurit şi încearcă să se ridice, în zbor, deasupra umililor locuitori ai micului cătun. Fără să realizeze ce noroc au că supereroul nostru a ales să trăiască în mijlocul lor, sătenii, oameni limitaţi, îşi fac cruce şi zâmbesc strâmb în colţul gurii.
„Superman” de Argeş, umblă ţanţos pe uliţă principală şi aruncă priviri tăioase oricărui drumeţ care i se pare dubios. Dacă ar vrea, crede că ar putea să-l ardă cu laserul din priviri. În viaţa de om normal, Supermanul mioritic joacă fotbal într-o echipă de ligă a patra, Rapid Piteşti.
Ştie că e foarte talentat, dacă şi-ar pune mintea cu muritorii, ar şuta atât de tare în minge încât ar trimite-o pe o altă planetă. Visează că într-o zi să ajungă să joace la Rapid.
”Le promit că dacă mă iau acolo, cu ajutorul puterilor mele, vor câştiga campionatul în fiecare an. Pentru că eu sunt Superman”, spune Superman Stănescu.
Singurul care-i cunoaşte adevărata putere este bunicul lui, Valerică Stănescu (71 de ani). Şi pentru a-l face să se simtă ca un pogorâtor de pe planeta Krypton în lumea muritorilor, unde a ales să trăiască, el i-a  amenajat acasă o adevărată sală a tronului.
Aici, Superman, aşezat pe jilţul împărătesc, îşi aşteaptă vizitatorii ca să-i pună la curent  cu planurile lui pentru salvarea lumii. Până acum, nu a venit nimeni să-i ceară sprijinul, dar el are răbdare. Într-o zi, ştie că toţi puternicii lumii vor veni  la tronul lui şi îi vor solicita ajutorul.
Sigur că, în realitate, sala tronului este de fapt un loc de adunare pentru gruparea religioasă condusă de bunicul său. În fine, acum trebuie să plece înapoi la stadion… şi-a uitat telefonul mobil în vestiar.

Brusli Sentiment din Teleorman


Ipsilante Sentiment Brusli poartă ţanţos, zi de zi, pe uliţele prăfuite ale oraşului Videle, judeţul Teleorman, numele celebrului actor. Bine, cu o mică adaptare neaoşă. Ca mulţi alţi români ai căror părinţi au fost inspiraţi de celebrităţi în momentul în care şi-au denumit odraslele, şi Brusli de România va stârni toată viaţa zâmbete, întrebări şi comentarii hilare. Dar, mândrindu-se cu puterea numelui pe care-l poartă, poate îşi va numi copiii, la rândul său, “Jechie Cean” sau “Ceac Noris”, transformând România într-un adevărat Hollywood de mahala.

Şi-au numit copiii Miss America şi Pipi

Potrivit Anuarului Statistic al României, mii de români au nume de animale, păsări, ţări, fructe, instrumente muzicale, organe anatomice, culori, copaci şi multe altele. Cele mai frecvente sunt Curcă, Păsărică (1.600), Bucă, Bucilă, Pipi, Curu, Bounegru, Puţică, Sfârc, Găinaţ, Gunoi, Jegu, Nespălatu, Belibou, Labă, Flocea, Beţivu, Nebunu, Blegu, Expertiza , Justiţia, Poliţia, Facultatea, Farmacia. Un cuplu de români a decis să-şi boteze copilul, nici mai mult, nici mai puţin, Hitler, iar un altul şi-a numit fata Miss America.

 
 

Urmărește-ne pe Google News