Clujul este județul cu următoarea cea mai ofertantă situație, deși se află la distanță semnificativă față de București. Acest județ înglobează 7% din numărul total de candidați.
Bucureștenii încep să se mute la Cluj
”Când vine vorba despre Cluj, lucrurile au explodat în ultimii ani, de când a crescut exponențial volumul investițiilor străine. Din foarte multe puncte de vedere – și aici mă refer la dinamica angajărilor, la salarii, la relația dintre angajați și angajatori – Clujul a devenit din ce în ce mai apropiat de București. Într-atât de apropiat încât începem să vedem un flux invers al migrației – nu mai sunt atât de mulți clujeni care vin să lucreze în Capitală cât sunt mai degrabă bucureșteni care vor o relocare definitivă în Cluj”, a declarat Bogdan Badea, directorul general al eJobs România, într-un comunicat.
Următoarele județe, în funcție de numărul de candidați activi pe care îl au, sunt Timiș, Brașov și Iași. Lista este continuată de Constanța, Prahova, Sibiu și Ilfov.
Covasna și Teleorman, ultimele
În cealaltă parte a clasamentului se află județele Covasna, Teleorman, Harghita, Giurgiu și Călărași. Aici, numărul de candidați disponibili pentru angajatori este extrem de limitat.
”Aceste zone au și un număr mic de candidați, dar și o ofertă săracă a locurilor de muncă. Sunt, mai egrabă, locuri în care angajatorii caută oameni pentru a-i reloca în orașe mai mari. Pe de altă parte, și candidații se uită mai mult la joburile postate în orașele mari din apropiere, iar cei din sudul țării își doresc să facă tranziția înspre București”, a mai arătat Badea.
Proporțional cu locurile de muncă
Numărul de candidați la nivel național este direct proporțional cu numărul de locuri de muncă oferite de angajatori.
Astfel, dintr-un total de aproape 30.000 de joburi active pe eJobs, peste 13.000 sunt pentru București.
Aproximativ 4.200 sunt pentru Cluj, aproape 4.000 pentru Timiș, 3.300 pentru Iași și 2.900 pentru Constanța.