Aproximativ 2.500 de joburi noi sunt postate în fiecare lună de angajatorii din străinătate, care continuă să se uite către pepiniera de candidați din România. Aceștia însă rămân, cel puțin pentru încă o perioadă, interesați aproape exclusiv de oferta de locuri de muncă din România, în condițiile în care numărul aplicărilor pentru pozițiile din afara țării este de aproape 15.000, adică 1,4% din totalul aplicărilor înregistrate în luna aprilie pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Cei care decid
să plece, totuși, în străinătate aplică preponderent pentru joburile din
Germania, Olanda, Franța, Ungaria și Belgia. Italia și Spania sunt, în
continuare, destul de jos în clasament, însă surpriza vine din partea Marii
Britanii, care era, până anul trecut, în top 5 destinații alese. Acum este abia
pe locul al 8-lea, ca urmare a restricțiilor pe care Regatul Unit le-a impus în
ultimul an.
”Cele mai multe aplicări vin din segmentele de vârstă 25-35 de ani și 18-24 de ani, iar domeniile spre care se orientează sunt construcții, retail, transport, producție și industria alimentară. Dacă în lunile trecute vedeam mulți IT-iști care aplicau pentru străinătate, acum cifrele sunt în scădere pentru această categorie, însă sunt în creștere pentru joburile pe care le au la dispoziție în România. De asemenea, chiar dacă vorbim despre candidați tineri, tot joburile full time sunt cele care le atrag atenția, în timp ce proiectele sezoniere cumulează un număr relativ mic de aplicări.”
Bogdan Badea, CEO eJobs România
În ceea ce
privește numărul de joburi postate în luna aprilie, din cele aproape 2.500 de
poziții deschise, peste 600 aparțin angajatorilor din Spania, aproximativ 550
celor din Germania și 350 celor din Olanda. Urmează joburile din Franța, Marea
Britanie, Ungaria și Elveția. Dintr-un mare angajator al ultimilor ani, Italia
a ajuns acum spre finalul clasamentului, cu mai puțin de 100 de joburi pentru
candidații români.
”Este probabil
ca în următoarea jumătate de an să vedem o ușoară creștere a dinamicii în ceea
ce privește angajările și aplicările pentru străinătate. Și candidații, și
angajatorii încep să prindă încredere odată cu majorarea numărului de persoane
vaccinate la nivel european, dar și odată cu relaxarea restricțiilor impuse de
autorități. În plus, ne apropiem de deschiderea sezonului turistic, iar acesta
era un domeniu care atrăgea anual candidați și scotea în piață oferte de joburi”,
adaugă Bogdan Badea.
Domeniile
pentru care este în prezent cea mai mare cerere de forță de muncă, la nivel
european, sunt transport, construcții, producție, industria alimentară,
medicină, prestări servicii și retail.
În acest
moment, peste 25.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt
disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru acestea sunt
înregistrate, lunar, între 1,1 și 1,5 milioane de aplicări.
***
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs
este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de
profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania
internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților
săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin
metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de
Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de
optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele
peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați
activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în
fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate
7.000 de CV-uri.