eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproape 8,1 milioane de euro, în creștere cu 38% față de anul anterior. Compania își consolidează, astfel, poziția de lider al industriei, ajungând la o cotă de piață de 51%.
Totodată, anul trecut au fost înregistrate evoluții și în ceea ce privește numărul de candidați activi pe platformă, dar și numărul de companii înregistrate și de anunțuri de job-uri postate zilnic. Astfel, în acest moment, eJobs România are o bază de 3,8 milioane de candidați, 200.000 de companii înregistrate și mai mult de 38.000 de locuri de muncă disponibile în toată țara.
“Principalul motor de creștere din 2017 a fost, bineînțeles, activitatea de recrutare. Într-un context general al pieței, în care lupta pentru candidații buni este mai acerbă decât oricând, miza cea mai mare este atragerea și activarea lor, indiferent de nivelul de pregătire sau experiență pe care îl au, pentru că nevoia angajatorilor este uriașă pe toate segmentele. Acestor activități li s-au adăugat, însă, și cele conexe, precum serviciile de employer branding pe care le oferim clienților noștri și care acum sunt integrate într-o divizie de sine stătătoare, generatoare de venituri”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Pentru anul 2018 este proiectată o creștere a cifrei de afaceri cu 35%, până la aproape 11 milioane de euro, și, implicit, a cotei de piață aferente. În plus, anul acesta vor fi demarate o serie de proiecte speciale, care vor capitaliza pe acele zone cu un potential seminifcativ de creștere. “Experiența pe care o avem, dar și cercetările pe care le-am făcut intern ne-au arătat că există oportunități uriașe în piață și nevoi care încă sunt insuficient acoperite. De aceea, în mai puțin de o lună vom lansa două servicii noi, destinate tinerilor fără experiență, aflați în căutarea primului job, pe de o parte, dar și celor care, aparent, au probleme în a se integra în piața muncii, însă pentru care există o mare cerere din partea angajatorilor. Mă refer aici la cei încadrați în categoria blue collar, mai puțin digitalizați, mai puțin familiarizați cu tot ceea ce înseamnă dinamica recrutării din acest moment și care au nevoie de suport și consiliere directă, inclusiv prin telefon. Pentru aceștia, vom pune la dispoziție un număr scurt, la care vor răspunde persoane avizate, care să-i sfătuiască și să-i ghideze pas cu pas. Acestea sunt doar două dintre proiectele cheie ale anului 2018”, a subliniat Bogdan Badea. În plus, Brand Your HR, divizia de employer branding a companiei, continuă să se dezvolte și să adauge proiecte noi în portofoliu.
La nivelul anului trecut, piața de recrutare online a ajuns la un nivel de aproape 16 milioane de euro, cu 3 milioane de euro mai mult decât în 2016.