Indiferent în ce colţ de lume a concertat, Waters a transformat în tradiţie întâlnirea cu veteranii de război în faţa cărora se înclină şi pentru care demonstrează că are un respect deosebit. Cum şi România a avut forţe militare dislocate pe frontul din Irak şi încă mai are trupe în Afganistan, artistul a rugat autorităţile să-i faciliteze o întâlnire cu unii dintre soldaţii răniţi de gloanţele inamicului.
“Opt militari cu diverse grade de invaliditate care au luptat pe cele două fronturi au stat de vorbă cu starul american. Întâlnirea cu veteranii de război s-a derulat în spatele scenei, în zona rezervată exclusiv artiştilor şi staff-ului, pe perioada pauzei mari a concertului.
Militarii au fost îmbrăcaţi în civil. Întâlnirea a fost privată, iar fotografii au făcut doar organizatorii concertului, aşa a cum a cerut artistul”, ne-au dezvăluit surse din cadrul Ministerului Apărării. Cei opt veterani răniţi în războaie au fost invitaţi la concertul lui Roger Waters şi au privit show-ul chiar de lângă scenă, de la doi paşi de artişti, de pe aşanumitele locuri de diamant.

Tristeţe mare, n-au mai apucat bilet!


Ieri după-amiază, cu câteva ore înainte de concertul lui Roger Waters, fanii păreau nerăbdători să-şi vadă idolul. Însă nu toţi simpatizanţii marelui solist au avut norocul să prindă un bilet mai ieftin, aşa că ghinioniştii au venit la faţa locului în speranţa că vor găsi pe cineva care renunţă la spectacol în ultima clipă şi pot cumpăra tichetul. La casa de bilete, vânzătoarea te îmbia cu bilete de 900 de lei, un preţ mult prea piperat pentru fanii bugetari. | Florian Gheorghe

Urmărește-ne pe Google News