Sistemele vechi necesitau însă şi o cantitate de benzină pentru pornire. Emilian este primul posesor al unei maşini cu sistem de injecţie lichidă pe gaz din România.
„Fac foarte mulţi kilometri pe an cu Jetta, peste 60.000, iar combustibilul mă costa prea mult, aproximativ 2.500 lei pe lună. Astfel am decis să mă reorientez către GPL pentru a scădea costurile, dar şi pentru o autonomie mai mare. Cu totul, sistem şi montaj, conversia m-a costat aproximativ 2.000 de Euro, bani pe care, după calculele mele îi voi recupera în 8-10 luni de la instalare. A trecut doar o lună de la montarea sistemului şi deja combustibilul mă costă cu 1.000 de lei mai puţin pe lună, aşa că sunt mulţumit”, ne-a spus Neacşu Emilian, primul posesor al unei maşini cu sistem de injecţie lichidă pe gaz din România.
Pornirea nu necesită benzină
Acest tip de instalaţie e util şoferilor care conduc foarte mult şi care sunt dispuşi să investească într-un sistem ce permite reducerea cheltuielilor cu carburantul.
Elementul de noutate ţine de faptul că maşina va funcţiona exclusiv pe GPL, astfel că pornirea nu va mai necesita benzină, aşa cum se întamplă la instalaţiile GPL cu injecţie secvenţială.
„E pentru prima dată când realizăm o conversie benzină – GPL pentru o maşină cu injecţie directă. Sistemul este unul performant şi foloseşte tehnologie de ultimă generaţie. Proprietarul primei maşini pe care s-a făcut conversia şi-a dorit un sistem fiabil prin care să reducă din cheltuielile cu carburantul, fiind o persoană care călătoreşte foarte mult cu autoturismul”, a declarat Silviu Raicea, directorul companiei care s-a ocupat de montarea sistemului pe maşina lui Emilian.