Serialul se va numi Cartel și se va concentra pe viața lordului mexican al drogurilor, de la începutul carierei sale în traficul de droguri. Unul dintre producătorii serialul a realizat și Narcos, celebrul serial despre viața lui Pablo Escobar, transmite Variety.

Serialul Cartel pare să apară la un moment potrivit. El Chapo a ajuns în presa din întreaga lume, după ce a fost capturat la șase luni de la evadare. El a fost prins după ce a aranjat să îi acorde un interviu actorului Sean Penn. Autoritățile au reușit astfel să dea de urma lui El Chapo.

Guzman este şeful cartelului Sinaloa, care se ocupă cu traficul de cocaină, marijuana, heroină şi amfetamină spre Statele Unite, Europa şi Asia. În 2012, averea acestuia era evaluată la un miliard de dolari, fiind plasat de Forbes pe poziţia 55 în lista persoanelor cele mai influente de pe glob. Experţii consideră că Guzman este în prezent mult mai puternic decât celebrul baron al drogurilor Pablo Escobar, care controla cartelul Medellin din Columbia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News