Procesul împotriva şefului mafiot care a început în luna noiembrie, la New York, continuă cu dezvăluiri șocante. Martorul Alex Cifuentes a spus negru pe alb că fostul președinte mexican a primit mită, potrivit BBC.
„Dl. Guzman i-a plătit o mită de 100 milioane de dolari preşedintelui Pena Nieto?”, l-a întrebat avocatul apărării pe martor. Iar acesta a răspuns: „E corect”. El a menționat apoi că nu este sigur de suma pe care Nieto a primit-o, având în vedere că fostul președinte al Mexicului a cerut iniţial 250 milioane de dolari.
Alex Cifuentes este un traficant de droguri columbian şi un colaborator apropiat al lui El Chapo până la arestarea sa în noiembrie 2013, colaborează acum cu justiţia americană.
Nu este prima oară când apare informația că Pena Nieto a fost mituit. Cifuentes a confirmat astfel public o mărturie culeasă în ianuarie 2016 de anchetatorii americani.
Enrique Pena Nieto a fost preşedinte din decembrie 2012 până în noiembrie 2018, iar suma de bani de la El Chapo i-a fost înmânată în octombrie 2012, prin intermediul unei femei.
El Chapo, care este acuzat că a condus timp de 25 de ani cartelul drogurilor din Sinaloa, unul dintre cele mai puternice din America, a fost extrădat în Statele Unite în ajunul investirii lui Donald Trump, pe 19 ianuarie.
El a fost inculpat în 17 capete de acuzare de justiția americană, pe primul loc figurând conducerea cartelului, fiind pasibil doar pentru această acuzare de închisoare pe viață.